Lectia bulgara
Romania doreste sa profite de experienta Bulgariei, pentru a incheia negocierile de aderare cu Uniunea Europeana pana in luna noiembrie. In acest scop, ministrul delegat pentru Integrare, Aparare si Justitie, Ioan Talpes, s-a aflat zilele trecute la Sofia, la invitatia premierului bulgar, Plamen Panaiotov. Bulgaria urmeaza sa incheie negocierile pana la sfarsitul acestei luni. (Irina Cristea)
Mistret in curtea spitalului
Un porc mistret a patrus ieri in curtea Spitalului Municipal Mangalia dupa ce a sarit gardul unitatii medicale, informeaza Mediafax. Animalul a creat panica printre pacienti, care au anuntat imediat politia. Mistretul de aproape 100 de kilograme a fost impuscat de un reprezentant al Asociatiei de Vanatoare si Pescuit Sportiv. Potrivit sefului Politiei Mangalia, comisar-sef Nicolae Pescaru, animalul era agresiv si reprezenta un pericol pentru populatie pentru ca probabil se ranise cand a sarit gardul spitalului.
Clanul Camataru se aduna la arest
Citește pe Antena3.ro
Preotii militari, chemati la raport
Ministerul Administratiei si Internelor a organizat ieri o intalnire cu preotii militari din subordine, pentru o dezbatere pe tema asistentei religioase din toate structurile ministerului si stabilirea directiilor de actiune in domeniu, in functie de specificul activitatilor personalului MAI. Sectia Asistenta Religioasa a luat fiinta, in cadrul Ministerului, la 1 ianuarie 2000, cu scopul de a acorda protectie spirituala si de a raspunde nevoilor religioase ale angajatilor. (Ion Alexandru)
Doi romani, arsi in timpul somnului
Doi tineri romani au suferit arsuri grave in noaptea de miercuri spre joi, la Lille (Franta), dupa ce indivizi neidentificati i-au incendiat, cu ajutorul unui lichid inflamabil. Cei doi, in varsta de 18 si 26 de ani, dormeau in masina, intr-o mare parcare de la intrarea in Lille, in timp ce, in plina noapte, mai multe persoane aflate la bordul unui autoturism, le-au spart un geam si le-au dat foc. Tanarul in varsta de 18 ani a suferit arsuri pe 70% din suprafata corpului. Ambele victime au fost transportate la spitalul universitar din oras. Identitatea si starea sanatatii lor nu erau cunoscute, la ora difuzarii stirii. Un alt roman, care dormea in aceeasi parcare, a reusit sa fuga din masina sa, si ea incendiata. El a fost interogat de politie, ieri, potrivit AFP. (Marina Constantinoiu)
Holograf in "Noaptea Devoratorilor"
Dupa 10 ani de "Noaptea devoratorilor de publicitate" in Romania nu ar mai fi prea multe de spus. Noutatile de anul acesta sunt putine, dar evidente. Desi publicul a fost obisnuit ca acest eveniment sa se organizeze la Sala Palatului, astazi, incepand cu ora 21:00, maratonul spoturilor publicitare va fi prezentat la Sala Polivalenta. Pe patru ecrane imense, amplasate deasupra scenei, vor fi proiectate 450 de clipuri publicitare, dintre care maxim 11 vor fi marca autohtona. Biletul de intrare costa 250.000, iar in deschidere va concerta trupa Holograf. (R.I.A.)
Un craiovean a incercat sa se sinucida la Madrid
Autoritatile madrilene au repatriat, ieri, un craiovean care a incercat sa se sinucida in capitala Spaniei. Sinucigasul a fost adus in tara ieri dupa-amiaza, cu o cursa charter. Ion Puica a fost preluat de pe Aeroportul International Craiova, de catre o ambulanta a SAJ Dolj si internat in Clinica de Terapie Intensiva a Spitalului Judetean de Urgenta Craiova. Medicii din Banie se arata pesimisti cu privire la evolutia starii de sanatate a barbatului. Acesta se afla in stare de coma profunda. Ion Puica s-a aruncat, acum cateva zile, de pe o cladire din Madrid, cu intentia de a se sinucide, insa a supravietuit, ca urmare a mai multor interventii chirurgicale efectuate de medicii spanioli. Nu se stie, insa, daca barbatul va scapa cu viata. (Cristian Vasilcoiu)