x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Romania in 5 minute - 18 iunie 2004

Romania in 5 minute - 18 iunie 2004

18 Iun 2004   •   00:00

Recrutii acuza “socul Mihailesti“

Doar 10 la suta din potentialii recruti buzoieni au fost incorporati in seria mai-iunie. In seriile trecute, procentul de incorporare la cerere ajungea la 60 la suta. Tinerii invoca “socul Mihailesti“. Dupa tragedie, Centrul Militar a fost ocolit, practic, de recruti.

Valea Oltului - 33,7 miliarde pentru consolidarea versantilor

Guvernul a alocat zilele trecute 33,7 miliarde lei pentru consolidarea versantilor de pe Valea Oltului, aflati langa drumul national care leaga Ramnicu-Valcea de Sibiu. Caderile de pietre sunt un permanent pericol pentru soferii care circula pe traseul respectiv. Din cauza traficului greu sau a ploilor abundente blocuri de stanca de pe versanti s-au desprins si au avariat masini, au ranit persoane si au blocat circulatia timp de mai multe ore. Un politist de la Valcea, care circula cu masina in zona respectiva a ramas mutilat pe viata dupa ce un bloc de stanca a cazut pe masina cu care circula si i-a strivit piciorul. (Octavian Herta)

Bucuresti - Greco-catolicii au un nou protopop

Noul protopop greco-catolic de Bucuresti, preotul Liviu Otoiu, parohul Bisericii Sfanta Ana, a fost instalat la inceputul acestei saptamani in cadrul unei Sfinte Liturghii oficiate de Mitropolitul Bisericii Romane Unite cu Roma (Greco-Catolica), Lucian Muresan. La ceremonie au fost prezenti preoti greco-catolici din Bucuresti, dar si de la Blaj. Evenimentul a constituit si un prilej pentru credinciosii greco-catolici din Capitala de a prezenta Intaistatatorului bisericii lor problemele care ii framanta.

Mures - Un proaspat ales consilier local s-a spanzurat

Un barbat recent ales consilier local in satul muresean Toaca s-a spanzurat miercuri, iar familia sa ar fi incercat sa ascunda faptul ca acesta s-a sinucis, pentru a-l putea inmormanta crestineste, transmite Mediafax. Miercuri, un echipaj SMURD a fost solicitat de familia barbatului. “Nici nu se vedea ca s-ar fi spanzurat. Apoi cineva din familie ne-a spus ca s-ar fi spanzurat“, a declarat miercuri asistenta SMURD din Ibanesti, Anca Man. Unii localnici sustin ca sotia si fiul acestuia voiau sa il ingroape crestineste, motiv pentru care nu ar fi vrut sa se afle ca acesta s-a sinucis. In urma autopsiei s-a stabilit ca Vasile Farcas s-a spanzurat.

Brasov - Tabara “antidrog“

Agentia Nationala Antidrog in parteneriat cu Directia pentru Protectia Copilului si cu sprijinul Protectiei Civile de la Brasov organizeaza, in perioada 15-30 iunie a.c., la Cabana “Plaiul Foii“ din masivul Piatra Craiului, tabara antidrog “Voluntari pentru Viata“. Proiectul are ca scop prevenirea consumului ilicit de droguri, a comportamentelor deviante de tip penal si a recidivei acestora. La actiune participa 20 de copii, cu varste cuprinse intre 14 si 18 ani. Urmatoarea tabara de acest fel va fi organizata in perioada 20 iulie-3 august, tot in judetul Brasov, la Moeciu de Jos.

Rasplata in fotbal - Detinutii urmaresc Campionatul European

Detinutii de la Penitenciarul de Maxima Siguranta din Craiova care au un bun comportament au permisiunea sa urmareasca meciurile din cadrul Campionatului European de Fotbal la televizoare proprii, aduse de acasa. Programul detinutilor a fost schimbat si el in functie de orele la care se joaca meciurile de fotbal din cadrul Euro 2004, motiv pentru care acum stingerea se da la ora 24:00, in loc de 22:00. Intrucat la vizionarea meciurilor de fotbal nu au voie decat cei care nu creeaza probleme in arest, detinutii incearca sa se comporte cat mai bine, pentru a putea beneficia de acest privilegiu.

Galati - Revolta pentru moartea suspecta a unui minor

Moartea suspecta a unui baietel a scos joi in strada zeci de locuitori ai unei comune galatene. Acestia au incercat sa-i ceara socoteala unui consatean, banuit a fi autorul unei agresiuni care a dus la decesul unui copil de 10 ani. Presupusul agresor a scapat cu fuga de furia multimii, dar a fost depistat de politisti, care l-au retinut pentru cercetari. Octavian Popa, cunoscut in comuna Frumusita ca un om fara capatai si cu darul betiei, l-a luat pe copil intr-o seara, cu caruta, din fata portii, si de atunci baiatul n-a mai fost vazut. Cadavrul lui a fost gasit pe apele unui rau din apropierea satului.

Mita - Doi angajati ai Electrica, anchetati de PNA

Procurorii Parchetului National Anticoruptie (PNA) au dispus miercuri retinerea expertului tehnic-evaluator la SC Electrica SA, sucursala Brasov, Antohe Gheorghe Gabriel, si a angajatului in cadrul Serviciului Patrimoniu al Sucursalei de Distributie a Energiei Electrice Brasov, Grinisteanu Daniel, pentru luare de mita, informeaza joi PNA. Cei doi au fost surprinsi in flagrant in timp ce primeau 3.200 euro si, respectiv, 500 euro, sume pretinse de la o persoana pentru intocmirea unui raport favorabil de evaluare a locuintei de serviciu, pe care aceasta intentiona sa o cumpere.

Prindere - Evadatul din Tulcea, gasit in judetul Constanta

Detinutul care, la sfarsitul saptamanii trecute, a fugit de la stana de oi a Penitenciarului Tulcea a fost prins ieri dimineata pe un camp din satul constantean Ivrinezu Mare, comuna Pestera. Cristian Diac (22 de ani), condamnat la cinci ani de inchisoare pentru talharie, a fost dat in urmarire generala imediat dupa ce a evadat, in 12 iunie. Miercuri, politistii constanteni au aflat ca tanarul a traversat Canalul Dunare-Marea Neagra, pentru a-si cauta de lucru la stanele din zona. Ciobanii au anuntat Politia, iar miercuri noapte zeci de politisti au fost mobilizati in satul Ivrinezul Mare, pentru prinderea barbatului. Evadatul a fost gasit joi dimineata de un angajat al Penitenciarului Tulcea, in timp ce manca corcoduse. Barbatul nu a opus rezistenta si a fost transportat la Penitenciarul Tulcea. (Mariana Craciun)

Turism - Litoralul vazut din avion cu 1,2 milioane de lei

Turistii care vin in aceasta vara la mare pot vedea Litoralul Marii Negre si de la inaltime – o societate oferind amatorilor zboruri de agrement, efectuate cu avioane si elicoptere. Cei care doresc sa calatoreasca cu un avion de trei locuri timp de 20 de minute trebuie sa scoata din buzunar suma de 1,2 milioane de lei fiecare. Turistii vor calatori cu un AN 2 pe toata lungimea litoralului sau chiar pana in Delta Dunarii. Pentru cei care prefera aceasta destinatie, compania a pregatit mai multe facilitati, printre care un pranz pescaresc sau o plimbare cu barcile prin Delta. Tariful pentru o asemenea excursie se ridica la 8,2 milioane de lei de persoana. Cei care nu vor sa calatoreasca cu avionul pot alege o plimbare cu elicopterul. Aceasta are o durata de 20 de minute, iar pretul se ridica la 3 milioane de lei/ persoana. (Gina Anton)

Loto - Un norocos a luat 2,6 miliarde lei

EDITIA a II-a

Premiul de la prima categorie a tragerii loto "5 din 40" de ieri a ajuns la un singur jucator care s-a procopsit cu 2.604.291.000 lei. Varianta castigatoare a fost: 2, 7, 40, 17, 9 si 5, iar fondul de castiguri a insumat 3.632.834.000 lei. La a II-a categorie, sase persoane au castigat 85.711.916 lei, iar la ultima categorie, 760 de participanti au luat 676.673 lei. In cadrul tragerii "Joker", la primele doua categorii a fost report, iar la a III-a, premiul de 339.285.600 lei a ajuns la doi norocosi. Numerele extrase au fost: 31, 20, 23, 2, 45 + 12, iar fondul de castiguri a totalizat 20.317.500.800 lei. (Dana Purgaru)
×
Subiecte în articol: observator