x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Romania in 5 minute - 21 iulie 2004

Romania in 5 minute - 21 iulie 2004

21 Iul 2004   •   00:00

Nota 0 la titularizare

Un profesor de limba engleza din judetul Timis a primit nota 0 la examenul de titularizare, transmite Rompres. Inspectorul general adjunct al Inspectoratului Judetean Timis, Doru Nechifor, crede ca cei care au corectat lucrarea ar fi trebuit sa dea macar nota 1, din oficiu.

Celebrare - Miting aerian de Ziua Aviatiei

Ziua Aviatiei Romane a fost sarbatorita ieri prin mai multe manifestari, de catre fortele aeriene militare si civile impreuna, pentru prima data, informeaza Mediafax. La Monumentul Eroilor Aerului din Capitala s-a desfasurat o ceremonie in care s-au depus coroane de flori, s-a oficiat un serviciu religios si s-au citit mesaje din partea presedintelui Iliescu si a primului-ministru. Mai multe avioane au sustinut si o demonstratie aeriana deasupra bulevardului Aviatorilor. Tot ieri a fost deschisa, la sediul Romaero Baneasa, si o expozitie de avioane, elicoptere, radare si rachete aflate in dotarea armatei.

Alergie - Ronan Keating ar putea rata "Cerbul"

Starul pop Ronan Keating, care urmeaza sa aiba un recital la 24 iulie, la "Cerbul de Aur", a fost internat luni intr-un spital din Dublin in urma unei alergii foarte puternice. Purtatorul sau de cuvant, Mark Plunket, spune ca pana nu-si va reveni complet solistul nu va putea parasi patul de spital: "Spre marea sa dezamagire, a fost obligat sa ramana internat". Mark Plunket a mai declarat ca echipa de medici va face tot posibilul sa il aduca intr-o forma buna, pentru ca Ronan sa vina pana la urma la Brasov. (Roxana I. Ancuta)

Bistrita - Primaria, amendata pentru mizeria de la Zilele orasului

Primaria municipiului Bistrita, care a organizat la sfarsitul saptamanii trecute Zilele Bistritei, si aproape 30 de agenti economici care au participat la manifestare au fost amendati de Oficiul pentru Protectia Consumatorului pentru ca nu au fost respectate normele sanitare pentru functionarea unitatilor de alimentatie publica, informeaza Mediafax. Municipalitatea va plati 30 de milioane de lei pentru mizeria din zona grupurilor sanitare. Si la editia de anul trecut a festivalului Primaria a fost sanctionata de OPC pentru nereguli similare, dar decizia a fost contestata si inca se judeca.

Dosar - Evaziune fiscala de 116 miliarde de lei

Un cetatean arab a fost trimis ieri in judecata de procurorii Parchetului General pentru o evaziune fiscala de 116 miliarde de lei. Jamal Sadik Jamal Al Adi este acuzat ca, ajutat de trei complici romani, printre care si interlopul Genica Boierica, a folosit identitati false si a infiintat mai multe firme-fantoma pentru fabricarea si comercializarea alcoolului etilic. Potrivit anchetatorilor, in perioada 1998-2000 cetateanul arab a creat astfel o retea de valorificare a alcoolului fara sa plateasca accizele datorate statului. Jamal va fi judecat pentru fals privind identitatea, uz de fals si evaziune fiscala. (Miruna Pasa)

Promulgare - Legea revolutionarilor a intrat in vigoare

Presedintele Ion Iliescu a promulgat, printr-un decret publicat ieri in Monitorul Oficial, Legea recunostintei fata de eroii-martiri si lup--tatorii care au contribuit la victoria Revolutiei romane din decembrie 1989, act normativ care a provocat numeroase controverse. In-tre drepturile acordate revolutionarilor prin intrarea in vigoare a acestei legi se gaseste atribuirea, "in limita posibilitatilor", a 10.000 de metri patrati de teren in extravilan si a 500 de metri patrati din intravilan, precum si a locului de veci, fara plata, acces gratuit la medicamente, transport urban gratuit cu mijloacele de transport in comun si 12 calatorii gratuite, anual, pe calea ferata, la clasa I, dus-intors, pana in localitatea resedinta de judet. (Carmen Vintila)

Loto - Romanii vor milioanele bulgarilor

Aproape un milion si jumatate de euro este valoarea potului cel mare la loteria bulgara, care a devenit un adevarat magnet pentru straini, in special pentru romani si macedoneni, noteaza publicatia virtuala Novinite. Acestia au dat buzna in agentiile loto de la sud de Dunare si au cumparat cate bilete le-a permis buzunarul. Nu de alta, dar daca nu au reusit sa-si adjudece marile castiguri puse pana acum la bataie in Romania, se gandesc ca poate devin milionari in euro la Sofia. Asta numai daca le iese combinatia norocoasa. Pana acum au fost acoperite doar 18% dintre combinatiile posibile. In mod normal, cand este atins un procent de 25%, jucatorii pot spera ca unul dintre ei va pune mana pe marele pot. (Lavinia Tudoran)

EDITIA a II-a

Negocieri - Profitul reinvestit va fi neimpozitat

Prevederea privind eliminarea impozitului pe profitul reinvestit ar putea fi introdusa in Codul Fiscal, a declarat ieri Dan Voiculescu, presedintele Partidului Umanist din Romania (PUR), in cadrul unei dezbateri pe probleme economice, organizata impreuna cu Alianta pentru Dezvoltarea Economica a Romaniei. "Am avut o intalnire cu ministrul Finantelor, Mihai Tanasescu, impreuna cu reprezentantul FMI si cel al Uniunii Europene la Bucuresti, si cred ca eliminarea impozitului pe profitul reinvestit va fi inclusa in Codul Fiscal", a afirmat presedintele PUR. (Iohanna Onaca)

Unde-i viza? - Alpinisti romani blocati la granita ruso-ucraineana

Patru alpinisti romani care veneau din Caucaz au avut luni surpriza de a fi intorsi la granita dintre Rusia si Ucraina in orasul rus Rostov pe Don pentru ca nu aveau viza de Ucraina. Se pare ca Cristian Dorica, Cristian Dicu, George Poroncea si Marius Melinte nu au stiut ca, de la 16 iulie, cetatenii romani care vor sa intre in Ucraina au nevoie de viza. Potrivit purtatorului de cuvant al ministerului de Externe, Bogdan Manoiu, dupa ce au contactat consulatul roman de la Moscova, acesta a luat legatura cu autoritatile ruse si ucrainene pentru ca tinerii sa poata obtine in maximum cinci zile viza de intrare in Ucraina si pentru ca, pana la rezolvarea situatiei, sa fie cazati la un hotel din Rostov pe Don. (Lavinia Tudoran)
×
Subiecte în articol: observator