x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Romania in 5 minute - 25 septembrie 2004

Romania in 5 minute - 25 septembrie 2004

25 Sep 2004   •   00:00

Mama la 12 ani

O fetita de 12 ani din comuna Cotofanesti, judetul Bacau, a nascut joi, la Spitalul Municipal Onesti, un baietel de 3,4 kilograme, informeaza Mediafax. Irina Stanescu este eleva in clasa a V-a, iar tatal copilului are 16 ani. Pe toata perioada sarcinii, Irina a mers la scoala, insa la medic a fost o singura data pentru control.

Alba - Si-au asfaltat singuri drumul

Primarul localitatii Albac impreuna cu cei trei politisti ai comunei si mai multi localnici care au pus "la bataie" autoturismele au pietruit singuri, in cateva zile, un drum de munte, in lipsa fondurilor bugetare. Portiunea de 5 kilometri de drum leaga localitatea de zona muntoasa a judetului Cluj, in care motii isi pasuneaza animalele pe perioada verii. "Starea drumului care leaga comuna de muntii de pe raza judetului Cluj unde avem locuri de pasunat era dezastruoasa, insa acum, gratie efortului comunitatii, oamenii pot sa se deplaseze in bune conditii", a declarat primarul comunei Albac, Tiberiu Todea. (Lucian Dobrater)

Calafat - Un slep si sase barje au esuat pe Dunare

Un slep cu sase barje a esuat joi seara, in apropierea orasului Calafat, din cauza apelor Dunarii aflate sub pescaj, transmite Rompres. Remorcherul "Giurgiu 6" tracta in amonte sase barje goale cand a fost surprins, in apele romanesti, de o scadere brusca a nivelului Dunarii, ramanand pe un prag de nisip. "In cursul zilei de sambata, intregul convoi va fi ancorat in singuranta intr-unul din porturile mehedintene", a declarat capitanul adjunct Autoritatii Navale Teritoriale Drobeta-Turnu Severin, Marinica Genovu. Senalul navigabil nu a fost blocat, lucru care a permis circulatia normala pe Dunare.

Salarii restante - Profesorii din Filiasi, protest spontan

Peste 300 de cadre didactice din orasul doljean Filiasi si satele invecinate, angajate ale cinci scoli si trei gradinite, au intrerupt ieri predarea cursurilor. Profesorii au declansat protestul spontan atunci cand au aflat ca nu-si primesc banii care le tot sunt promisi de trei luni. Edilii Filiasiului asigurasera cadrele didactice ca salariile restante de trei luni vor fi primite vineri, dar Consiliul Judetean Dolj a alocat abia joi 16 miliarde de lei pentru scolile din judet. Banii vor ajunge la profesori luni sau marti. Suma nu ajunge insa pana la sfarsitul anului. (Cristian Vasilcoiu)

Preselectie - "Ciao, Darwin!" isi cauta concurenti

Iti doresti sa fii membru al uneia dintre echipele care participa la emisiunea de succes a Antenei 1, "Ciao, Darwin" ? Daca ai peste 18 ani si simtul umorului, atunci e posibil sa ti se-ndeplineasca dorinta. Dan Negru, Ovidiu Cuncea si senzuala Roxana te asteapta duminica, 26 septembrie, la ora 15:00, in Pavilionul 19 din Romexpo. Duminica asta ai ocazia sa stai fata-n fata cu Dan Negru si sa participi efectiv la realizarea si filmarea show-ului "Ciao, Darwin!". (Miruna Mihalcea)

CRP - Nistorescu, inlocuit in Consiliul de Onoare

Publicatia Evenimentul Zilei a decis sa-si schimbe reprezentantul pe care il are in Consiliul de Onoare al Clubului Roman de Presa, iar CRP a acceptat schimbarea, se arata intr-un comunicat al acestui for. Astfel, locul ocupat pana acum de Cornel Nistorescu va fi preluat de directorul executiv al SC Express SRL - Evenimentul Zilei, Thomas Landolt. CRP mentioneaza ca pozitia de membru al Cosiliului de Onoare apartine societatilor de presa si nu este afectata de retragerea unui imputernicit.

Hunedoara - Cap al lumii interlope, retinut de politisti

Un cap al lumii interlope din judetul Hunedoara a fost retinut de politie dupa ce a obligat cinci prostituate din Deva sa-si modifice declaratiile date initial intr-o ancheta de proxenetism, pentru a determina eliberarea din arest a administratorului unui bar, informeaza Rompres. La inceputul saptamanii, politistii au gasit in barul "Extaz" sapte tinere, cu varste cuprinse intre 15 si 23 de ani, care se ocupau cu prostitutia. Petru I. a recurs la violenta cerand fetelor sa-si modifice declaratiile date la politie.
×
Subiecte în articol: observator