x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Romania in 5 minute - 26 august 2004

Romania in 5 minute - 26 august 2004

26 Aug 2004   •   00:00

Blocuri ANL pe locul unei biserici

Mitropolia Olteniei cere Primariei Craiova sa schimbe amplasamentul blocurilor ANL. Reprezentantii Bisericii sustin ca blocurile au fost proiectate pe locul unde se va construi Catedrala "Sfantul Ioan Botezatorul". (Cristian Vasilcoiu)

Teza - Seful SRI, primul doctor roman in securitate

Prima teza de doctorat in securitate nationala din Romania a fost sustinuta ieri la Academia de Politie "Alexandru Ioan Cuza". Autorul tezei pe tema "Serviciile de informatii si agenda de securitate a inceputului de mileniu", coordonata de prof. dr. Gabriel Oprea, este nimeni altul decat directorul SRI, Radu Timofte. Proaspatul doctor in securitate si-a sustinut teza in fata comisiei prezidate de generalul Costica Voicu si a unei audiente "de specialitate" in care am identificat pe Ioan Mircea Pascu, prof. Ioan Scurtu, Virgil Magureanu si presedintele Inaltei Curti de Justitie si Casatie, Nicolae Popa. Studiile si cercetarile care au precedat elaborarea tezei au fost valorificate de autor si la fundamentarea doctrinei nationale a informatiilor pentru securitate. Aplicatiile lucrarii lui Radu Timofte constau in trei proiecte de conventii internationale de cooperare a serviciilor de informatii (sub egida NATO si UE) si doua propuneri de lege pentru activitatea acestora.

Coruptie - General de brigada, judecat pentru spaga

Procurorii anticoruptie l-au trimis ieri in judecata pe generalul de brigada Septimiu Caceu, sub acuzatia de trafic de influenta. Potrivit anchetatorilor, generalul a cerut administratorului unei firme bucurestene sa-i renoveze locuinta pentru ca in schimb sa primeasca, prin interventii si influenta, un contract de 3,6 miliarde de lei cu Ministerul Apararii. Generalul mai are si alte dosare de coruptie la PNA, iar in acest caz va fi judecat de Inalta Curte de Justitie si Casatie . (Miruna Pasa)

Arad - Politist agresat in timpul unui conflict

Un politist aradean a fost agresat, in noaptea de marti spre miercuri, in timp ce intervenea la aplanarea unui conflict, agresorul fiind un barbat care i-a spart si un geam de la masina de interventie, transmite Mediafax. Ofiterul de serviciu al Politiei Municipale a fost sesizat in cursul noptii ca o femeie este batuta pe o strada din Arad. La adresa indicata s-a deplasat un echipaj format din doi agenti. In momentul interventiei pentru aplanarea conflictului intre un barbat de 39 de ani si iubita lui de 25 de ani, unul dintre politisti a fost lovit. Agresorul, Dan Tamas (39 de ani), cu antecedente penale, va fi cercetat in stare de libertate pentru ultraj.

Camera Deputatilor - Salariile profesorilor ar putea creste cu 25%

Deputatii din Comisia de Invatamant au aprobat ieri majorarea cu 25% a salariilor din invatamant, inclusiv ale personalului nedidactic, incepand cu 1 octombrie. Dar cresterea salariilor din invatamant in medie cu 25% cuprinde si cresterea de 5%, acordata incepand cu 1 mai. Aurel Cornea, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, a avertizat ca, daca plenul Camerei Deputatilor nu va adopta cresterea salariilor propusa de Comisia de Invatamant, iar negocierile cu Executivul nu se vor solda cu majorarea salariilor, inceputul de an scolar va fi bulversat prin neinceperea scolilor la 13 septembrie. (Eugenia Mihalcea)

Bacalaureat - 98,83%, promovabilitate la romana oral

Din cei peste 31.000 de absolventi inscrisi in vederea sustinerii celei de-a doua sesiuni a examenului de Bacalaureat, 10.743 au sustinut proba orala la romana, ceilalti candidati solicitand recunoasterea ei deoarece au promovat-o intr-una din sesiunile anului 2003 sau in prima sesiune de Bacalaureat din acest an. Procentul de promovabilitate la prima proba este de 98,83%, 8.810 elevi obtinand note peste 5, iar in 16 judete s-a inregistrat procent maxim de promovabilitate. Azi Bacalaureatul continua cu proba orala la Limba si Literatura Moderna. (Eugenia Mihalcea)

Decizie - Senatorii interzic publicitatea la tutun

Comisia de cultura a Senatului a decis ieri interzicerea publicitatii produselor din tutun pe posturile de radio si tv publice si private, in presa scrisa si alte publicatii tiparite, in cinematografe, pe panouri publicitare sau prin servicii ale societatilor informationale. Nerespectarea acestor prevederi se va sanctiona cu amenda de la 250 la 500 milioane lei. De asemenea, se interzice sponsorizarea evenimentelor sau activitatilor care au loc in sau la care participa Romania si cel putin un alt stat membru al UE. (Camelia Ionescu)

Decizie CSM - Presedintele Tribunalului Bacau, revocat

Presedintele Tribunalului Bacau, Dumitru Pocovnicu, a fost revocat ieri din functia de conducere, prin hotararea Consiliului Superior al Magistraturii. Membrii Consiliului au constatat, pe baza a doua rapoarte, ca Dumitru Pocovnicu nu si-a executat prerogativele in conditii normale si legale. Incepand de ieri, el va fi simplu judecator. Potrivit actelor intocmite de inspectorii din Ministerul Justititiei, presedintele tribunalului ar fi profitat de pozitia sa pentru a obtine angajarea la mai multe instante a sotiei, fratelui, verisoarei si a doua nepoate. Pe langa favoritisme, magistratul a fost intrebat despre maniera dictatoriala in care a inteles sa conduca tribunalul, dupa ce foarte multi colegi s-au plans, spun inspectorii, de conditiile anormale in care erau nevoiti sa munceasca. (Miruna Pasa)

Gorj - Bebelus omorat in bataie de parinti lui

Un baietel de un an si sapte luni a murit la Spitalul Judetean de Urgenta Craiova, ca urmare a unei "corectii" aplicate de concubinul mamei, angajat al Corpului Gardienilor Publici Gorj. Medicii craioveni spun ca ranile micutului Alexandru Caragiu (foto) arata fara dubiu ca el a fost agresat. Cadrele medicale din Banie declara ca baietelul a mai ajuns in unitatea sanitara craioveana grav batut si in trecut. Autoritatile au demarat o ancheta pentru lamurirea situatiei si pedepsirea agresorilor copilului. Se pare ca mama copilasului nu este straina de tratamentul aplicat acestuia. (Cristian Vasilcoiu, Gabriela Mladin)

Protest - Cocotat pe Primaria Generala

Un barbat a protestat ieri timp de peste patru ore pe acoperisul Primariei Capitalei. Marcel Daraban a reusit sa intre in cladire solicitand o audienta la prefect. Apoi a spart lacatul de la terasa si a iesit pe cornisa. De aici a amenintat ca daca nu va fi primit de primarul Traian Basescu se va arunca in gol. El cerea o rezolvare din partea edilului pentru problemele revolutionarilor. Ministrul secretar de stat Emil Cuteanu a reusit sa-l convinga pe protestatar sa renunte la acest gest, iar primarul general l-a asigurat ca marti vor purta o discutie pe tema revolutionarilor. (Monica Andrei)
×
Subiecte în articol: observator