Caravane medicale
Mai multe laboratoare medicale mobile vor ajunge de anul viitor in zonele rurale in care localnicii nu beneficiaza de servicii de specialitate. "Caravanele medicale", echipate cu aparatura medicala moderna, vor oferi consultatii gratuite populatiei, a anuntat ieri ministrul Sanatatii. (Mediafax)
Bilant negru - Case, terenuri si drumuri distruse
Furtunile de la sfarsitul saptamanii trecute au lasat in urma sase morti si doi raniti, in jur 2.500 de gospodarii inundate, mii de hectare de teren distruse, sute de animale moarte si zeci de drumuri impracticabile, reiese din bilantul la nivel national realizat de Ministerul Mediului. Inundatiile au facut ravagii in noua judete ale tarii, cel mai grav afectat fiind Constanta, unde, conform prefectului Gheorghe Martin, s-au produs pagube de cateva sute de miliarde de lei. In total, apele au intrat in peste 2.300 de locuinte, anexe gospodaresti si sedii de institutii si au facut impracticabile drumuri nationale, judetene si comunale, precum si un drum european, pe o distanta totala de aproape 90 de kilometri. In plus, cel putin 8.000 de hectare de culturi au fost acoperite de ape, mai mult de 450 de animale si pasari au murit inecate. Peste 300 de posturi de transformare au fost avariate si sute de localitati au ramas fara curent electric.
Cluj - Functionar public arestat pentru mita
Procurorii anticoruptie de la Cluj au prins in flagrant un functionar public de la Spitalul Clinic de Adulti Cluj in timp ce primea o spaga de 600 de euro si 28,5 milioane de lei. Potrivit anchetatorilor, suma era doar o transa a mitei de 430 de milioane de lei pe care Gheorghe Pop a incasat-o periodic de la un afacerist, inca din martie 2003. In urma perchezitiilor s-a descoperit ca, in ciuda salariului de 5 milioane de lei, Pop avea certificate de trezorerie de 1,1 miliarde de lei, un teren de 2.500 mp, in valoare de un milion de euro, si doua vile in constructie, ce valoreaza 5 miliarde de lei. (Miruna Pasa)
Gorj - Fostul seful al Gardienilor Publici a fost retinut
Spiridon Foanene, pana in urma cu cateva zile sef al Corpului Gardienilor Publici Gorj, a fost retinut ieri in baza unei ordonante emise de procurorii gorjeni. Ordonanta a fost emisa pentru 24 de ore, astazi urmand ca Tribunalul Gorj sa dispuna arestarea sau nu a acestuia. Foanene a fost retinut pentru abuz in serviciu in forma calificata, fals si uz de fals, prin care a prejudiciat institutia cu aproximativ un miliard de lei. In fata anchetatorilor, Foanene a sustinut ca este nevinovat. (Gabriela Mladin)
Citește pe Antena3.ro
Musafir - Mischie s-a dus nepoftit la un festival de folclor
Nicolae Mischie a intrat ieri peste invitatii unui festival de folclor care se desfasoara in Targu-Jiu si a tinut un scurt discurs de "bun venit", desi fostul presedinte al Consiliului Judetean Gorj nu fusese invitat la manifestare, informeaza Mediafax. Participantii veniti din sapte state europene erau la finalul primei intalniri pe care o aveau cu prefectul judetului, cu presedintele Consiliului Judetean si cu primarul municipiului Targu-Jiu.
Eforie Nord - O bucata din faleza s-a prabusit
O bucata din faleza de la Eforie Nord s-a prabusit sambata dupa-amiaza, in urma ploilor torentiale care au cazut pe Litoral. Pietrele si pamantul care au alunecat spre plaja au pus in pericol o terasa din lemn aflata chiar pe marginea falezei. Ospatarul de la terasa a scapat insa doar cu o baie in mal. Cei care lucreaza in zona in care s-a produs alunecarea spun ca nu s-au mai confruntat cu astfel de probleme in ultimii 30 de ani. Initial, bucata de faleza era sustinuta de cativa copaci care au disparut cu timpul, iar autoritatile nu s-au mai preocupat de consolidarea zonei. (Carmen Plesa)
Constanta - Numarul unic de urgente 112, si pe Litoral
Numarul gratuit unic pentru urgente, 112, functioneaza de ieri si in judetul Constanta, iar apelul sau va fi preluat cu prioritate de operatorii care-l vor directiona catre serviciile specializate, informeaza Rompres. Dupa ce a fost introdusa in Bucuresti, in luna iunie, linia telefonica va fi operationala in toata tara pana in ianuarie 2005, a declarat directorul Serviciului de Telecomunicatii Speciale, Todor Tanase.
Alba - Scurgeri de substanta inflamabila dintr-un tren
Un vagon incarcat cu 43 de tone de izopropilbenzen, o substanta care devine inflamabila la peste 31 de grade, a fost depistat de lucratorii CFR din Alba, ieri-dimineata, cu scurgeri de la flansa exterioara a cisternei, informeaza Rompres. Vagonul respectiv facea parte dintr-o garnitura de 12 vagoane de la SC Carom Onesti, care trebuia sa ajunga la Timisoara. Izopropilbenzenul este o substanta din care se extrage acetona. Potrivit specialistilor, la o temperatura de peste 31 de grade, substanta devine toxica si inflamabila, cu pericol de explozie. Trenul a fost tras pe o linie de rezerva, iar zona, pe un perimetru de 200 de metri, a fost izolata. Pompierii au racit substanta cu apa.