x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Romania in 5 minute - 31 iulie 2004

Romania in 5 minute - 31 iulie 2004

31 Iul 2004   •   00:00

Cruci in rate

Un patron sucevean s-a gandit sa vina in sprijinul familiilor indoliate prin vinderea crucilor cu plata in rate. Oferta este valabila insa numai pentru crucile din marmura, a caror valoare se ridica la 22 de milioane de lei bucata.

Targu-Mures - Trei inspectori de la finante, la zdup

Procurorii PNA au arestat alti doi inspectori audiati in cazul omului de afaceri Kodo. Este vorba de Radu Ciortea, sef serviciu la Directia de Control Fiscal, si Vasile Eugen Negrea, inspector in cadrul Directiei Generale a Finantelor Mures. Reamintim ca in urma cu cateva zile omul de afaceri Kodo Robert, care se afla arestat pentru mai multe infractiuni de natura economica, a facut cateva declaratii in amanunt impotriva unor inspectori din finantele muresene. Trebuie spus ca ancheta impotriva inspectorilor finantisti a inceput dupa ce seful Directiei Generale a Finantelor Mures, Lucian Savu (foto), a cerut PNA sa lamureasca acuzatiile din dosarul Kodo. (Stefan Ormenisan)

Proces - Conducerea Colemn a pierdut in fata grevistilor

Tribunalul Harghita a respins cererea formulata de conducerea societatii Colemn SA Galautas de a declara ilegala greva declansata de cei aproximativ 500 de salariati si a dat castig de cauza sindicalistilor. Liderul Sindicatului liber al muncitorilor de la Colemn Galautas, Adrian Groza, a declarat ca oamenii sunt decisi sa continue protestele pana cand revendicarile le vor fi solutionate si ca va chema societatea in instanta pe motiv ca nu respecta prevederile contractului de munca pe ramura si pentru ca a concediat in mod ilegal mai multi angajati. (Luciam Mihai)

Mamaia - Turist accidentat la Aquamagic

Un turist de 26 de ani din Brasov a ajuns ieri in stare grava la Spitalul de Urgenta din Constanta, cu fractura la coloana cervicala, dupa ce a sarit intr-un bazin din parcul de distractii Aquamagic din Mamaia. Prietena lui Alexandru Seceleanu a declarat ca tanarul ar fi sarit intr-o piscina adanca de 1,65 metri, in conditiile in care el are o inaltime de 1,85 m. Familia victimei face demersuri ca bolnavul sa fie transportat cu un elicopter la un spital din Bucuresti. Surse din administratia Aquamagic sustin ca turistul s-ar fi aruncat in bazin desi ar fi fost avertizat de salvamari sa nu sara pentru ca apa este mica.

Preocupare - Prefectul va intra pe chat cu clujenii

Prefectul judetului Cluj, Valentin Cuibus, a declarat ca, dupa 1 septembrie, in fiecare miercuri va dialoga pe chat cu locuitorii judetului, informeaza Mediafax. Cuibus spune ca ideea face parte dintr-un program al Prefecturii vizand apropierea de cetatean. "Mi-am propus sa dialoghez pe Internet in fiecare zi de miercuri intre orele 13:00 si 15:00. Clujenii vor putea pune intrebari, iar eu le voi raspunde pe loc", a precizat Valentin Cuibus.

Tranzactie - OTP a luat RoBank

OTP Bank, cea mai mare banca din Ungaria, a devenit oficial, ieri, actionarul unic al RoBank, dupa ce a virat in conturile fostilor actionari restul de 80% din cele 47,5 milioane de dolari pe care s-a angajat sa le plateasca. OTP Bank spune ca va infiinta in Romania un grup financiar complex care va opera pe termen scurt pe piata asigurarilor, administrarii de fonduri si a altor servicii de investitii, iar pe viitor va intra pe piata de leasing si a finantarilor ipotecare.

Hunedoara - Arestat pentru terorism

Un tanar din Petrosani a fost arestat pentru comiterea infractiunii de acte de terorism, informeaza Mediafax. Arestarea survine la patru luni dupa ce Albert Szakacs (23 de ani) a sunat la sediile politiei, jandarmeriei si primariei din Petrosani si a anuntat ca in cladirile mentionate au fost amplasate bombe. Amenintarile telefonice au fost facute de la un telefon public din Petrosani, intr-un interval de cateva minute, fara ca tanarul sa-si dea numele.

Colectie - Ceasuri de jumatate de miliard, furate

O colectie de ceasuri vechi din aur si bijuterii in valoare de jumatate de miliard de lei a fost furata din casa unui colectionar de antichitati din comuna aradeana Zimandu Nou, informeaza Mediafax. Casa barbatului a fost sparta in timp ce acesta era in Austria, pentru a-si vizita rudele, insa nici politistii nu stiu cu precizie in ce noapte a fost data spargerea. Barbatul a plecat duminica in Austria si s-a intors joi, cand si-a gasit casa sparta si a observat lipsa colectiei.

EDITIA a II-a

Buzau - "Guru" grec, sub lupa procurorilor

Prim-procurorul Parchetului Tribunalului Buzau, Gheorghe Fringulescu, a dispus declansarea unor verificari in privinta grecului Kovas Panagiotis. Principalele acuzatii se refera la infractiunile de lipsire de libertate si trafic de droguri. Kovas Panagiotis, stabilit in comuna buzoiana Spataru, in urma cu patru ani, este acuzat ca ar tine sechestrate in locuinta sa patru persoane. Kovas neaga acuzatiile parintilor care au sosit in Romania si afirma ca tinerii ii sunt asociati si stau de buna voie in casa lui. Presa elena l-a comparat pe Panagiotis cu Gregorian Bivolaru. (Mediafax)

Tragedie - Fetita inecata in butoiul cu apa de ploaie

O fetita de un an si sapte luni din comuna buzoiana Movila Banului a murit inecata dupa ce a cazut intr-un butoi cu apa. Parintii fetitei erau acasa, insa au scapat-o din vedere pe micuta pentru cateva clipe, iar aceasta a cazut in butoiul in care era stransa apa de ploaie. Fetita a fost descoperita fara suflare de tatal ei si, in pofida incercarilor disperate ale parintilor, nu a mai putut fi resuscitata.
×
Subiecte în articol: observator