x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Romania in 5 minute

Romania in 5 minute

06 Mai 2005   •   00:00


  • 7 mai 2005
  • Ziua Europei la Bucuresti

    Bucurestenii vor putea sarbatori Ziua Europei, luni, la spectacole de teatru gratuite sau la un concert in Piata Universitatii. In Parcul Herastrau va avea loc o expozitie in aer liber, iar maine dimineata, peste 1.500 de persoane sunt asteptate la crosul Europei, care va incepe la Stadionul "Iolanda Balas".

    Ancheta - Primii suspecti in cazul bancomatelor-fantoma

    Politistii de la Crima Organizata au deja o serie de suspecti in cazul "bancomatelor-fantoma" si sustin ca gruparea care le foloseste a prejudiciat mai multe persoane cu o suma de circa 300 de milioane de lei. Subcomisarul Alexandru Simion, din cadrul Directiei de Combatere a Crimei Organizate, a declarat, pentru InfoPro, ca acest caz are o prioritate "ridicata". Simion a mai spus ca exista un cerc de suspecti in acest caz si ca este o grupare "bine pusa la punct". (Radu Crivat)

    Demiteri - Vicepresedintii CEC, schimbati de Tariceanu

    Vicepresedintii Casei de Economii si Consemnatiuni Bucuresti au fost eliberati din functii de premierul Tariceanu, informeaza Mediafax. Petre Terzi, Ion Ilie si Gheorghe Oana au fost demisi prin ordin al primului-ministru. Doua dintre cele trei posturi au fost deja ocupate de Gabriela Tudor si Cristian Tudorance, numiti tot prin decizia premierului.

    Decizie - Omar Hayssam ramane cu doua mandate

    Curtea de Apel Bucuresti a decis ieri ca omul de afaceri Omar Hayssam sa ramana in continuare dupa gratii pentru exportul a 22 de capete de camion, care, potrivit procurorilor, au fost luate in leasing, dar neachitate. Este vorba despre primul mandat de arestare emis pe numele sirianului si prelungit saptamana trecuta. Imediat dupa proces, Hayssam a fost dus la locul de detentie, unde a fost audiat in cel de-al treilea dosar economic, cel al privatizarii IPRS Baneasa, ne-au declarat surse judiciare. (Miruna Pasa)

    Sarbatoare - Apa sfintita de pe Dealul Patriarhiei

    Sute de credinciosi au fost ieri la Catedrala Patriarhala pentru a lua apa sfintita de la Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Teoctist, la sarbatoarea Izvorului Tamaduirii. Inaltul ierarh a sfintit cateva butoaie cu apa in timp ce au fost scoase in procesiune din Catedrala Moastele Sfantului Dimitrie cel Nou. Dupa slujba, credinciosii au facut coada in jurul butoaielor cu apa sfintita, pazite de jandarmi. Oamenii se inchinau, se spalau pe fata cu apa si apoi beau cateva inghitituri. Ei spun ca apa e buna pentru boli si suferinte. (Eugenia Mihalcea)

    Aparare - Bazele SUA in Romania, o chestiune de timp

    Aflat intr-o vizita la Washington, unde s-a intalnit cu secretarul american de stat, Condoleezza Rice, ministrul roman de Externe, Mihai Razvan Ungureanu, a anuntat ca decizia politica de amplasare a bazelor militare americane in Romania a fost luata dupa intrevederea dintre presedintele Traian Basescu si omologul sau de la Casa Alba, George W. Bush. Urmeaza deplasarea la Bucuresti a unei delegatii a Pentagonului pentru a negocia conditiile si data la care americanii isi vor muta o parte din bazele lor din Europa de Vest in Europa de Est.

    Termen - Ultima zi de regularizare pentru imigranti

    Birourile Securitatii Sociale din Spania vor fi deschise si astazi, sambata, timp de 12 ore, de la 9 dimineata pana la 9 seara, pentru ca imigrantii care au intarziat cu procurarea actelor sa-si poata depune cererile de regularizare. Pana acum doua zile, aproximativ 600.000 de imigranti isi depusesera cererile, dintre care 77.000 de romani, conform datelor furnizate de cotidianul Spaniol ABC. Cele mai multe cereri au fost inregistrate in capitala Madrid. (Ana-Maria Luca)

    Gratiatii lui Iliescu - Judecatorul Acatrinei a fost eliberat

    Fostul judecator Valentino Acatrinei a fost eliberat ieri seara din penitenciarul Rahova, in urma unei decizii a Curtii de Apel Bucuresti. Acatrinei face parte din grupul persoanelor care la sfarsitul anului 2004 au fost gratiate de Ion Iliescu si apoi reincarcerate in urma revocarii gratierii. El a contestat reincarcerarea, iar magistratii i-au admis intr-un final cererea, dispunand punerea sa in liberate de indata. Miron Cozma se afla teoretic intr-o situatie similara, dar pentru a-si contesta reincarcerarea a ales deocamdata alte cai judiciare. Acatrinei a fost condamnat in 2002 la cinci ani de inchisoare pentru fapte de coruptie. (Miruna Pasa)

    Vrancea - Sechelariu a ramas fara permis de conducere

    Fostul primar al municipiului Bacau, Dumitru Sechelariu, a ramas fara permis de conducere, dupa ce masina cu care se deplasa a fost surprinsa de radar, ieri dupa-amiaza, circuland cu o viteza de 122 de kilometri la ora. Potrivit Mediafax, Dumitru Sechelariu a fost surprins de radar in comuna Obrejeni, judetul Vrancea, in timp ce se intorcea de la Bucuresti, de la audierile de la PNA. Lui Dumitru Sechelariu i-a fost retinut permisul de conducere in vederea suspendarii si a fost amendat.

    Proiect - Management privat la Fundeni

    La Spitalul Clinic Fundeni va fi introdus managementul privat prin procedura concesiunii. Potrivit unei hotarari a Guvernului, concesionarea va fi aplicata si unor bunuri proprietate publica si proprietate privata a statului si se va face pe o perioada de 49 de ani, cu posibilitatea prelungirii prin acordul partilor pentru o perioada suplimentara de 24 de ani. Ministerul Sanatatii va utiliza procedura licitatiei publice deschise pentru atribuirea contractului de concesionare.

    Masura - 70 de imobile ale MISA, puse sub sechestru

    Procurorii care instrumenteaza dosarul in care mai multi membri MISA sunt cercetati pentru constituirea de grup infractional organizat au declansat procedura de punere sub sechestru a unor imobile ale acestora, au declarat ieri, pentru Mediafax, surse judiciare. Sechestrul vizeaza 70 de imobile - case, apartamente, garsoniere, boxe, case parintesti, sedii de fundatii. Membrii MISA au contestat aceste acte, despre care afirma ca au fost declansate impotriva "unor oameni a caror singura vina este ca practica yoga cu Gregorian Bivolaru".
    ×
    Subiecte în articol: observator