x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Romania in 5 minute

Romania in 5 minute

04 Mai 2005   •   00:00


  • 5 mai 2005
  • Greva de trei zile la CFR

    Sindicate feroviare vor declansa o greva generala de trei zile, saptamana viitoare, a declarat Ion Molea, liderul Federatiei Sindicatelor din Miscare-Comercial. Greva sindicalistilor va avea loc in zilele de 12, 13 si 14 mai, intre orele 7:00 si 15:00 si - potrivit lui Molea - va duce la paralizarea circulatiei feroviare, desi sindicalistii vor asigura doua treimi din activitate. Feroviarii cer salarii mai mari cu 10,7%, tichete de masa si conditii mai bune de lucru. (Iohana Onaca Purdea)

    Ancheta - Sechelariu, la un pas de mandatul de aducere

    Fostul primar al Bacaului, Dumitru Sechelariu ar putea fi adus cu mandat la Parchetul Anticoruptie pentru simplul motiv ca nu se prezinta de buna voie la audieri, ne-au declarat surse judiciare. Fostul edil sef nu s-a prezentat ieri la PNA, desi fusese citat legal. Este a doua oara cand Sechelariu nu vine in fata procurorilor pentru a da declaratii in calitate de invinuit. Baronul de Bacau este cercetat pentru mai multe afaceri pe care firmele sale le-a incheiat cu autoritatile locale, dar si pentru modul in care a cumparat activele societatii Letea SA. (Miruna Pasa)

    Prelungire - Omar Hayssam ramane dupa gratii

    Tribunalul Bucuresti a prelungit ieri arestul preventiv al omului de afaceri Omar Hayssam. Sirianul este tinut dupa gratii in baza a doua mandate emise in dosare economice, dar nici pana acum nu a fost invinuit pentru motivul invocat initial de Cotroceni la retinerea sa: rapirea jurnalistilor romani in Irak. Hayssam a fost arestat initial pentru inselaciune, in legatura cu exportul a 22 de camioane pe care nu le-ar fi platit. Cel de-al doilea mandat a fost emis pentru crima organizata, spalare de bani si evaziune fiscala. (Miruna Pasa)

    Razvan Mizil - Elena Basescu a fost la inmormantare

    Razvan Mircea Niculescu Mizil, nepotul fostului lider PCR, Paul Niculescu Mizil, a fost condus ieri pe ultimul drum dupa ce s-a stins din viata intr-un un accident de circulatie petrecut in noaptea de Inviere pe DN 1. Inmormantarea a avut loc la Manastirea Cernica. Alaturi de familia indurerata au fost prezente foarte multe personalitati, in frunte cu fiica presedintelui, Elena Basescu, insotita de prietenul sau, Radu Prunaru. La ceremonia funerara au participat printre altii, Tudor Vasile - baiatul fostului premier Radu Vasile, Jean Maurer, Alexandru Erbasu si Catalin Harnagea.

    Premiera - Vama Veche isi baga fanii in decor

    Baietii din trupa Vama Veche s-au gandit sa produca un happening video, fiindca nu le-au placut cele cateva scenarii de videoclip propuse pentru noua lor piesa. Pentru aceasta, ei isi cheama fanii in Vama Veche, cu saci de dormit si corturi, la o petrecere (fara alcool) care va incepe sambata, la ora 17:00, si se va termina duminica in zori. Fanii cu masini si motoare pleaca sambata, la ora 9:00, din Piata Constitutiei, un al doilea grup urmand sa se deplaseze cu Rapidul de 8:45, din Gara de Nord. (Dana Ciobanu)

    Decizie - S-au impartit masinile pentru deputati

    Conducerea Camerei a decis ieri ca deputatii vor avea acces la 126 de masini. Astfel, cei 13 membri ai Biroului Permanent vor folosi cate un autoturism Mercedes, iar cei sase lideri de grup si presedintii celor 17 comisii de specialitate, cate o Nubira. Pentru schimb, presedintele Camerei va putea folosi un autoturism Wolkswagen Touareg. Ceilalti membri ai Biroului Permanent vor avea la dispozitie 10 Dacia Logan cand autoturismele Mercedes sunt retrase pentru verificari tehnice. Grupurile parlamentare vor avea la dispozitie 18 masini - 7 Logan si 11 Dacia SupeRNova. (Carmen Vintila)

    Oferta educationala - Zilele Portilor Deschise

    Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti organizeaza in perioada 9-15 mai 2005 "Zilele Portilor Deschise". Ajunsa la cea de-a VI-a editie, campania de informare si promovare a ofertei educationale prezinta elevilor de liceu o perspectiva ampla asupra posibilitatilor puse la dispozitie de Facultatea de Litere. Printre acestea se numara specializarile si numarul de locuri disponibile, conditiile examenului de admitere, curriculumul propus si profesorii titulari, perspectivele de angajare dupa absolvire. (Miruna Mihalcea)

    Decizie - Primarul Craiovei si-a dat demisia din PSD

    Primarul Baniei, Antonie Solomon, si-a inaintat ieri demisia din functia de vicepresedinte al Partidul Social Democrat - filiala Craiova, dar si din cea de membru al acestei formatiuni politice. Edilul si-a motivat decizia prin faptul ca "PSD nu mai e un partid, nici o echipa, ci o adunatura de oameni care nu-si vad decat propriile interese". Primarul Solomon a anuntat ca a primit oferte din partea mai multor formatiuni politice, dar ca, cel putin momentan, va ramane independent. (Cristian Vasilcoiu)

    Proces - Alin Turcu a pierdut in fata News of the World

    Romanul care a dat in judecata publicatia britanica News of the World pentru ca a publicat o serie de articole privind implicarea lui intr-un presupus complot pentru rapirea Victoriei Beckham, Alin Turcu, a pierdut procesul, transmite Daily Express. Turcu a dat in judecata publicatia pentru calomnie, solicitand daune pentru articolele publicate de News of the World in noiembrie 2002. El a fost arestat in urma publicarii articolelor si a fost tinut in arest opt luni.

    Control - 30 de ofiteri, schimbati in Politia de Frontiera

    30 de ofiteri, dintre care doi directori si sapte sefi de inspectorate, au fost demisi de conducerea Inspectoratului General al Politiei de Frontiera in urma controlului facut la Directia Politiei de Frontiera Constanta, transmite Mediafax. Ancheta a scos la iveala "deficiente in activitatea manageriala a ofiterilor cu functii de decizie si neadoptarea unor masuri ferme de combatere a fenomenului infractional transfrontalier".

    Arad - Respira prin furtun ca sa iasa ilegal din tara

    O tanara care incerca sa iasa din tara ascunsa sub bancheta din spate a masinii prietenului sau, cetatean german, de unde respira printr-un furtun de masina de spalat, a fost descoperita ieri de politistii de frontiera aradeni. Basarabeanca de 22 de ani intrase legal in tara in urma cu cateva zile si voia sa stea cu prietenul sau, in Germania, dar nu obtinuse viza. Tanara este cercetata pentru tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat.

    Solutie - Marian Videanu, impuscat de un prieten

    Marian Videanu, fratele primarului general al Capitalei, a fost impuscat de un paznic de vanatoare de la Asociatia Vanatorilor si Pescarilor Sportivi Lunca Bucuresti, a anuntat ieri Inspectoratul General al Politiei Romane. Potrivit IGPR, Marin Grigore vana animale daunatoare chiar in zona in care Marian Videanu a oprit masina pentru a-l astepta pe acesta. Fratele primarului general a fost impuscat chiar de prietenul cu care isi stabilise intalnirea la marginea padurii. Politia sustine ca Marian Videanu nu a povestit initial intreaga intamplare tocmai pentru ca padurarul ii era prieten.
    ×
    Subiecte în articol: observator