x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Romania in 5 minute

Romania in 5 minute

07 Apr 2005   •   00:00


  • 8 aprilie 2005
  • Centru secret inaugurat cu public

    Un centru de tranzit pentru copiii abuzati in strainatate, a carui locatie trebuie sa fie secreta, a fost inaugurat la Suceava, cu public si in prezenta presei. Locatia acestui centru este confidentiala pentru a apara intimitatea copiilor.

    Proces - Jurnalistul roman Buhnici, audiat la Ruse

    Ieri, la Ruse, au inceput audierile in cazul jurnalistului roman George Buhnici, de la PRO TV, retinut de politia bulgara in noiembrie in timp ce realiza un material despre coruptia de la granita. In semn de solidaritate cu Buhnici, jurnalistii bulgari vor depune o plangere la Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg impotriva statului bulgar, pe care il acuza ca pune in pericol jurnalismul de investigatie. Un articol din Codul Penal bulgar ingreuneaza activitatea jurnalistilor care investigheaza cazuri de coruptie, iar autoritatile nu fac nimic pentru a nu acorda mai multa libertate presei.

    Demitere - Seful Taberelor, acuzat ca a deturnat fonduri

    Autoritatea Nationala pentru Tineret (ANT) a desfacut miercuri contractul de munca pentru Riana Nicolae, presedintele Agentiei Nationale a Taberelor si Turismului Scolar. Aceasta este acuzata, printre altele, ca a solicitat sume de bani de la organizatii judetene, respectiv 1,5 miliarde de lei, bani care nu se regasesc pe extrasul de cont din 31.03.2005, dupa cum precizeaza Decebal Lohan, vicepresedinte ANT. Lohan a spus ca este vorba de deturnare de fonduri, iar pe facturi banii au fost acoperiti cu excursii pentru copii in vacanta de iarna, care nu au avut loc. (Eugenia Mihalcea)

    Justitie - Directorul Penitenciarului Rahova, schimbat

    Directorul Penitenciarului de maxima siguranta Rahova, Carmen Mihail, a fost schimbat din functie printr-un ordin semnat ieri de ministrul Justitiei, Monica Macovei, in urma controlului efectuat in ultima perioada, care a confirmat regimul preferential de care a beneficiat Miron Cozma in perioada detentiei la Rahova. Conducerea penitenciarului a fost preluata de directorul adjunct, Lorin Pintoiu. Raportul de control arata ca fostul director a incalcat regulamentul de organizare si de functionare a Administratiei Nationale a Penitenciarelor si nu a asigurat respectarea obligatiilor ce reveneau detinutului Cozma.

    Decizie - Nati Meir a fost exclus din PPRM

    Biroul Permanent al PPRM l-a exclus ieri din partid pe Nati Meir pentru "incalcarea Statutului formatiunii politice, pentru santaj si intoleranta dar si pentru o serie de activitati care nu pot fi acceptate, de natura a aduce grave prejudicii imaginii noastre de partid crestin si justitiar", se arata intr-un comunicat de presa al partidului. Decizia de ieri a PPRM a venit la scurta vreme dupa ce deputatul de Tulcea, Nati Meir a anuntat ca "ia in calcul" retragerea sa din partid ca urmare a publicarii unor materiale defaimatoare la adresa poporului evreu in ziarul "Tricolorul" al PPRM.

    Concurs - Elevi romani la "Siguranta pentru toti"

    Pentru al doilea an consecutiv, Renault desfasoara in Romania, in perioada aprilie-mai, programul international "Siguranta pentru toti", tema de anul acesta fiind: "Siguranta rutiera - o chestiune de familie". Programul a inceput la scoala bucuresteana nr. 190, finala urmand sa aiba loc in luna mai. La program participa elevi din clasele I-IV, iar castigatorii concursului de afise din cadrul acestuia vor merge la parcul de distractii EuroDisney, din Paris. Concursul este sprijinit si de Ministerul Educatiei si Cercetarii si de Brigada de Politie Rutiera a Capitalei.

    Sanctiune - OTV, amendat din nou

    Postul de televiziune OTV a primit o amenda in valoare de 250 milioane de lei, din partea CNA. Capul rautatilor a fost din nou Dan Diaconescu, alaturi de invitatii sai, George Becali si Corneliu Vadim Tudor. In urma vizionarii emisiunilor la care acestia au participat, CNA a stabilit ca "s-au adus acuzatii de natura sa afecteze grav imaginea unor persoane". Ba, mai mult, reprezentantii CNA considera ca "moderatorul a incurajat iesirea emisiunii din cadrul legal", incalcand astfel prevederile CNA privind protectia demnitatii umane si a dreptului la propria imagine. Membrii consiliului au stabilit ca urmatoarea sanctiune va fi intreruperea emisiunii, conform Legii audiovizualului nr. 504/2002. (M.M.)

    Doliu - "Geniali" de astazi a fost amanat

    Partea a doua a show-ului "Geniali", ce urma sa fie difuzata in aceasta seara de Antena 1, la ora 20:15, a fost amanata. Motivul: doliul international cauzat de funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea. Continuarea emisiunii, ce a avut-o ca protagonista pe actrita Stela Popescu, va fi reprogramata vinerea viitoare.

    PNA - Directorul general Electrica Banat, retinut

    Procurorii anticoruptie l-au retinut pe directorul general al Electrica Banat si pe alti doi directori din cadrul societatii, sub acuzatia ca, prin achizitionarea unor produse electrice contrafacute, de la firme din Bucuresti si Cluj, ar fi prejudiciat statul cu aproximativ 20 miliarde de lei. Ioan Livius Milea, directorul general al Electrica Banat, Viorel Dan, director general la Societatea de Intretinere, Servicii Energetice Electrice Banat (SISEE), Gheorghe Erimescu, director comercial, si Anca Crudu, sef Serviciu aprovizionare la SISEE, au fost retinuti pentru 24 de ore de procurorii anticoruptie. (Tiberiu Kiss)

    Cocaina pentru VIP-uri - George Vintila, audiat in procesul lui Tiriac Jr

    Omul de televiziune George Vintila a fost audiat ieri ca martor in dosarul "Cocaina pentru VIP-uri" si a declarat ca nu a participat la nici o petrecere organizata de Ion Tiriac Junior. De asemenea, acesta a declarat ca i-a cunoscut pe Ion Alexandru Tiriac si pe Raluca Sandu, fiica presedintelui Federatiei Romane de Fotbal, Mircea Sandu. Un alt martor, Bogdan Albu, a sustinut ca nu il cunoaste personal pe Tiriac Jr, judecat in stare de libertate pentru detinere de droguri in vederea consumului propriu si tolerarea consumului intr-un spatiu accesibil publicului.
    ×
    Subiecte în articol: observator