x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Romania in 5 minute

Romania in 5 minute

01 Apr 2005   •   00:00


  • 2 aprilie 2005
  • Operatiunea "Ceata si fum"

    Luni, 4 aprilie, ora 18:00, la sediul cotidianului Jurnalul National, Departamentul de Istorie Recenta organizeaza o dezbatere pe tema "Informatorii de Securitate - profil si identitate". La dezbatere vor lua parte tineri cercetatori de la CNSAS, istorici si studenti.

    Proces - Zoie Ceausescu vrea exhumarea parintilor sai

    Zoie Ceausescu a lipsit ieri de la procesul pe care l-a intentat Ministerului Apararii Nationale si Administratiei Cimitirelor cu privire la locul unde sunt ingropati parintii sai, Nicolae si Elena Ceausescu. Avocatul Zoiei Ceausescu, Haralambie Voicilas, a declarat ca "exhumarea este una dintre probele esentiale pe care le vom cere in timpul procesului". Administratia Cimitirelor a depus tot ieri un document prin care arata ca nu stie cu certitudine daca acestia sunt ingropati in Cimitirul Ghencea. Zoie Ceausescu a intentat acest proces pentru ca are dubii cu privire la identitatea persoanelor ingropate in locul de veci al parintilor sai. (Miruna Pasa)

    Oradea - Adolescentul acuzat de omor, trimis in judecata

    Tanarul de 16 ani care este principalul suspect in cazul sangeroasei crime petrecute in urma cu o luna, intr-un magazin din Oradea, a fost trimis in judecata de procurori. Anchetatorii il acuza pe adolescent ca ar fi injunghiat-o de mai multe ori pe vanzatoarea magazinului care a refuzat sa-i dea banii din casa. Tanarul s-ar fi taiat apoi la picior spunand ca a fost atacat de talhari, pentru a-si justifica petele de sange de pe haine. Expertiza psihiatrica a aratat ca tanarul avea discernamant si ca nu sufera de boli psihice. (Liana Bursasiu)

    Mures - Loviti de marfar pentru ca nu era pusa bariera

    Doua persoane au fost grav ranite, joi, noaptea, in Reghin dupa ce masina in care se aflau a fost lovita de un tren marfar. Primele cercetari arata ca paznicul care se afla la trecerea la nivel cu calea ferata nu pusese bariera, asa ca soferul a incercat sa treaca fara sa se asigure. Masina a fost tarata 150 de metri, iar echipajul SMURD sosit la fata locului prevede sanse minime de supravietuire pentru cele doua persoane.

    Cod Fiscal - Bilete de cinema, mai scumpe cu 31%

    Biletele de cinema s-ar putea scumpi cu 31% din pretul actual, prin introducerea TVA, masura luata prin recenta modificare a Codului Fiscal de catre Guvern. Asociatia Distribuitorilor de Film din Romania crede ca aceasta masura va avea consecinte "grave" asupra industriei de film. "Aceasta decizie vine sa adauge la taxele si impozitele de 12% deja existente o cota de 19%, rezultand astfel o taxare de 31% din pretul biletului de film. Paradoxal este ca Romania, o tara foarte afectata de pirateria video - circa 60% - , devine astfel tara cu cele mai mari taxe pe spectacolul cinematografic", se arata intr-un comunicat al asociatiei.

    Constanta - Instalatie de 2 kilometri pentru furt de motorina

    O instalatie artizanala pentru sustras motorina din conducte a fost descoperita de politisti pe bulevardul constantean Aurel Vlaicu de pe varianta Ovidiu. Politistii spun ca instalatia, ingropata la un metru si jumatate sub pamant, traversa un parau, iar capatul furtunului se oprea intr-o parcare. Specialistii spun ca in prezent se lucreaza la decopertarea terenului din zona unde se afla instalatia, care se intinde pe o lungime de peste 2 kilometri. (Mariana Craciun)

    Alba - Cea mai scumpa apa pentru cei mai saraci

    Locuitorii celui mai sarac oras din judetul Alba, Zlatna, vor plati cele mai mari tarife la apa potabila dupa ce Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodarire Comunala a avizat favorabil tarifele propuse de distribuitorul de apa. Pretul platit va fi de 14.959 de lei/ metru cub, fata de 11.291 de lei/ metru cub in Alba Iulia sau de 5.017 lei/metru cub la Aiud, cel mai mic tarif din judet. (Lucian Dobrater)

    Galati - Gardieni publici prinsi cand luau mita

    Doi gardieni au fost prinsi de politistii galateni anti-frauda in timp ce luau mita de la doua persoane pentru a nu-i amenda. Cei doi angajati ai Corpului Gardienilor Publici au legitimat doua persoane care nu aveau actele asupra lor. Spunand ca le pot aplica amenzi de pana la 5 milioane de lei, gardienii au cerut si au primit fiecare cate o "atentie" de 500.000 de lei. Oamenii legii sunt cercetati in stare de libertate pentru luare de mita. (Erik Hoosz)

    Aderare - 14 miliarde de lei, "Zilele Romaniei la Luxemburg"

    Suma de 13.923.352.000 lei a fost alocata de Executiv pentru proiectul "Zilele Romaniei la Luxemburg", care se va realiza in perioada 29 aprilie - 1 mai 2005 si este prilejuit de semnarea Tratatului de aderare la UE. Programul manifestarilor romanesti va include un spectacol sustinut de Angela Gheorghiu, un concert de muzica clasica, o gala a filmului romanesc si un spectacol de dansuri populare romanesti. Finantarea proiectului se va asigura prin suplimentarea bugetului MAE, prin diminuarea corespunzatoare a bugetului Secretariatului General al Guvernului. (Aniela Nine)

    D’ale lui Ogica - Dosar penal pentru alcoolemie peste 1 la mie

    Stancu Ogica, individul care acum doua saptamani s-a dat in stamba la National TV atunci cand politistii au vrut sa-l duca la procuror pentru a fi audiat, a intrat in conflict cu legea din nou, joi noapte. Conform unor surse, in jurul orei 2:50, politistii Brigazii Rutiere au oprit, in Bucuresti, o Dacia Solenza. Deoarece soferul Stancu Ogica mirosea a bautura, politistii l-au testat cu etilotestul, rezultatul fiind de 0,58 mg/l. Spunand ca isi ia actele din masina, pentru a merge la IML, Ogica a urcat la volan si a fugit. Politistii l-au descoperit ca pasager intr-un taxi. Dus la IML, medicii au stabilit ca avea o alcoolemie de 1,2 la mie, iar dupa o ora alcoolemia a ajuns la 1 la mie. (Eduard Pascu)
    ×
    Subiecte în articol: observator