x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România, pe locul 49 în topul celor mai inovatoare ţări

România, pe locul 49 în topul celor mai inovatoare ţări

de Redacția Jurnalul    |    10 Ian 2023   •   22:52
România, pe locul 49 în topul celor mai inovatoare ţări

România nu este printre ţările din fruntea clasamentului, dar se află în primele 50 de ţări, înainte de Chile şi Arabia Saudită, având un scor de 4,1 puncte. Pentru realizarea clasamentului, au fost analizaţi 81 de indicatori din şapte mari categorii, arată zf.ro.

Romania ocupă locul 49 în topul celor mai inovatoare ţări din lume, potrivit World Intellectual Property Organization (WIPO), care a anunță zf.ro, care citează indexul inovării globale pentru 2022 – Global Innovation Index. Clasamentul este condus de Elveţia, SUA şi Suedia.

Oragnizaţia a analizat, în total, 132 de ţări din lume. Deşi România nu este printre ţările din fruntea clasamentului, ea se află în primele 50 de ţări, înainte de Chile şi Arabia Saudită, având un scor de 4,1 puncte.

Pe de altă parte, România este surclasată de toate ţările din regiune, respectiv de Croaţia, care ocupă poziţia 42 în top, Polonia, aflată pe locul 38, Bulgaria (35), Ungaria (34) şi Cehia (30).

Pentru realizarea clasamentului, au fost analizaţi 81 de indicatori din şapte mari categorii - sofisticarea mediului de business, sofisticarea economiei, infrastructură, cercetare şi capital uman, instituţii, know-how şi tehnologie şi creativitate şi branding.

Elveţia se află pe primul loc⁠ pentru al 12-lea an la rând, în faţa SUA, Coreei de Sud şi Israelului. Regulile de proprietate intelectuală ale Elveţiei sunt considerate de clasă mondială şi sunt completate de o colaborare puternică între universităţi şi industrie. În plus, ţara atrage talente de top datorită calităţii sale ridicate a vieţii.

Pe a doua poziţie se află Statele Unite, care cheltuieşte cel mai mult în cercetare şi dezvoltare, cu peste 700 de miliarde de dolari pe an. La nivel global, patru dintre cele mai importante cinci companii de cercetare şi dezvoltare sunt în America: Amazon (42,7 miliarde dolari), Alphabet (27,6 miliarde dolari), Microsoft (19,3 miliarde dolari) şi Apple (18,8 miliarde dolari).

În clasament urmează Suedia, Marea Britanie, Olanda şi Coreea de Sud. Aceasta din urmă a urcat de pe poziţia 10, unde se afla în urmă cu doi ani, pe locul şase în 2022.

China se situează pe locul 11, în urcare faţă de ultimii doi ani, iar Canada se află, de asemenea, printre primii 15 inovatori globali.

România este încadrată în categoria ţărilor cu o economie medie, alături de Bulgaria, Turcia, China sau Thailanda. În total, sunt 36 de ţări cu venituri medii, iar România ocupă locul opt.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: inovații clasament