x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Romania, locul 4 în Europa la consumul de plante etnobotanice

Romania, locul 4 în Europa la consumul de plante etnobotanice

23 Apr 2010   •   00:00
Romania, locul 4 în Europa la consumul de plante etnobotanice

În doar doi ani de zile, românii au ajuns printre cei mai înfocaţi consumatori de „droguri legale” din Europa. România ocupă locul patru în Europa la consumul de plante etnobotanice, potrivit unei monitorizări făcute de Consiliul Europei. Raportul a fost prezentat în cadrul unei dezbateri pe tema consumului de droguri.



Dacă în 2008, România nu figura pe lista ţărilor în care se consumă substanţe psihotrope şi psihoactive, ţara noastră deţine acum o piaţă de 7% din substanţele etnobotanice, scrie replicaonline.ro. Ţara noastră ocupă, astfel, locul 4 după Marea Britanie, Germania şi Olanda.

Guvernul Boc a emis, la începutul anului, o ordonanţă de urgenţă care interzice comercializarea unui număr de 36 de substanţe şi plante etnobotanice, care au fost asimilate drogurilor. Potrivit Agenţiei Nationale Antidrog, până la intrarea în vigoare a Ordonanţei, în România erau peste 200 de firme care comercializau substanţe etnobotanice în peste 400 de magazine.

×
Subiecte în articol: observator