România Mare s-a născut la ora “punct 12”, duminica

“Proces verbal al Marei Adunări Naţionale a Poporului Român din Transilvania, Banat şi Părţile Ungurene, ţinută Duminecă, în 1 Decemvrie 1918 la Alba-Iulia în sala cercului militar din cetate.” Este la fel de plin de emoţie, dramatism şi patriotism ca şi reportajul din ziarul “Alba-Iulia”.

La 27 martie 1918, Basarabia se unise cu România, iar la 28 noiembrie se alăturase Bucovina. Acum, urma să se nască România Mare.
“Delegaţii convocaţi prin manifestul din 7/20 Noemvrie 1918 al Marelui Sfat Naţional din Arad, după ce au luat parte la slujbile d-zeeşti, împreunate cu chemarea Duhului Sfânt, în cele două biserici româneşti ale oraşului, – s-au într-unit în număr complet în sala destinată pentru decurgerea adunării.

La ora 10 şi jumătate convocatorul Dr. Ştefan C. Pop, ca preşedinte al Marelui Sfat Naţional Român din Arad, ia cuvântul. (...)”. Acesta
aminteşte condiţiile interne şi internaţionale, inclusiv sprijinul primit din partea Franţei, al Angliei şi al Statelor Unite ale Americii.
În uralele celor 1228 de delegaţi ai naţiunii române, Ştefan C. Pop concluzionează: “(...) A spune mai mult, voi reprezentanţii poporului
sunteţi chemaţi! (Voci: Trăiască România Mare, aclamaţiuni unanime trăiască România-Mare, voci puternice: fără condiţiuni, strigăte: să auzim, larmă: fără condiţiuni, s'auzim!). După toate acestea, ţinând cont de mandatul primit de la dumneavoastră, noi am venit înaintea Dvoastră şi declarăm cu hotărâre sfântă, că poporul român este matur, îşi cunoaşte chemarea sublimă în lumea civilizată (trăiască, aplauze), vrem unirea tuturor Românilor.(...).”

Se numesc notarii ad-hoc, mai vorbeşte Dr. I. Suciu, care îi dă cuvântul preşedintelui Marii Adunări Naţionale, ales chiar atunci, George Pop de Băseşti: ”Prea iubiţii mei! (...) Naţiunea română la toate evenimentele mari istorice, în trecut şi astfel şi astăzi, s-a adunat pentru a decide aupra sorţii sale. Aşa, onorată adunare, în anii 1848, când era cea mai grea sarcină asupra naţiunii române, greutatea robotei, s-au adunat pe Câmpul Libertăţii de la Blaj şi acolo adunarea naţională a luat hotărârea cu care avea să înfrunte iobăgia, în care gemea sărmana naţiune română. După desrobirea noastră din iobăgie a urmat altă iobăgie şi mai mare, iobăgia sufletelor noastre şi apoi a urmat iobăgia de clasă. Astfel, onorată adunare, la locul acesta sfinţit de sângele marilor noştri martiri, V-aţi adunat şi Dvoastră ca să sfărâmaţi cătuşele robiei noastre spirituale, ale robiei noastre seculare şi să decidem ca un popor liber asupra sorţii noastre.(...) Eu vă salut pe toţi cei prezenţi (...) şi rog pe Atotputernicul Dumnezeu să ne ajute să punem peatra fundamentală a fericirii neamului nostru românesc. Declar adunarea constituantă deschisă. (Aplauze, aclamaţiuni).”

Apoi “Preşedintele dă cuvântul d-lui Vasile Goldiş, care rosteşte următoarea cuvântare: Mărită Adunare Naţională!(...) Dreptul naţiunei române de a fi liberată îl recunoaşte lumea întreagă, îl recunosc acum şi duşmanii noştri de veacuri. Dar odată scăpată din robie, ea- aleargă în braţele dulcei sale mame. Nimic mai firesc în
lumea aceasta. Libertatea acestei naţiuni înseamnă: unirea ei cu Ţara-Românească. (...) După drept şi dreptate Românii din Ungaria şi Transilvania dimpreună cu toate teritoriile locuite de dânşii trebuie uniţi cu Regatul Român. (Îndelungate strigăte de aclamaţii). (...) Unirea tuturor Românilor într-un singur Stat numai
atunci va fi statornică şi garantată prin istoria de mai departe a lumii, dacă va răspunde tuturor îndatoririlor impuse prin noua concepţia a civilizaţiunii, dacă ea ne va inspira datoria să nu pedepsim progenitura pentru păcatele părinţilor şi ca urmare ea va trebui să asigure tuturor neamurilor şi tuturor indivizilor conlocuitori pe pământul românesc aceleaşi drepturi şi aceleaşi datorinţi.(...) Să jurăm credinţă de aci înainte numai naţiunii române, dar tot atunci să jurăm credinţă tare civilizaţiunei umane. Câtă vreme vom păstra aceste credinţe, neamul nostru va trăi, se va întări şi fericiţi vor fi urmaşii noştri până la sfârşitul veacurilor. (...)

D-l Vasile Goldiş citeşte apoi următorul proiect de rezoluţiune: «I. Adunarea Naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor Români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. (Aplauze frenetice. Trăiască România Mare!! Lumea se scoală în picioare, mâinile se ridică. Ora e punct 12.)
I. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre. (Voci. Trăiască, aclamaţiuni, aprobări.)

II. Adunarea Naţională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.

III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Naţională proclamă următoarele:
1. Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
2. Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.
3. Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament. (Voci: Trăiască femeile! Trăiască! aclamaţiuni pe galerie, damele flutură batistele).
4. Desăvârşită libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti.
5. Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri, desfiinţând fidei-comisele şi în temeiul dreptului de a micşora după trebuinţă latifundiile, i se va face posibil ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atât cât o să poată munci el şi familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potenţarea producţiunii.
6. Muncitorimei industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.
7. Adunarea Naţională dă expresie dorinţei sale, ca congresul de pace să înfăptuiască comuniunea naţiunilor libere în aşa chip, ca dreptatea şi libertatea să fie asigurate pentru toate naţiunile mari şi mici, deopotrivă, iar în viitor să se elimine războiul ca mijloc pentru regularea raporturilor internaţionale.

IV. Românii adunaţi în această Adunare Naţională salută pe fraţii lor din Bucovina, scăpaţi din jugul Monarhiei austro-ungare şi uniţi cu ţara mamă România.

V. Adunarea Naţională salută cu iubire şi entuziasm liberarea naţiunilor subjugate până aici în Monarhia austro-ungară, anume naţiunile: cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă şi ruteană şi hotărăşte ca acest salut al său să se aducă la cunoştiinţa tuturor acelor naţiuni.

VI. Adunarea Naţională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi români, care în acest război şi-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru murind pentru libertatea şi unitatea naţiunii române.

VII. Adunarea Naţională dă expresiune mulţumirei şi admiraţiunei sale tuturor Puterilor Aliate, care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui duşman pregătit de multe decenii pentru război au scăpat civilizaţiunea de ghiarele barbariei.

VIII. Pentru conducerea mai departe a afacerilor naţiunei române din Transilvania, Banat şi ţara Ungurească, Adunarea Naţională hotărăşte instituirea unui Mare Sfat Naţional Român, care va avea toată îndreptăţirea să reprezinte naţiunea română oricând şi pretutindeni faţă de toate naţiunile lumii şi să ia toate dispoziţiunile pe care le va afla necesare în interesul naţiunii.»”
În sfârşit. Vă rog să le primiţi aceste rezoluţiuni şi închei cu aceea că legătura sfântă a celor 14 milioane de Români ne îndreptăţeşte a zice: “Trăiască România Mare!” (Aplauze nesfârşite).

Urmează Iuliu Maniu: ”Dacă privim îndărăt la suferinţele îndurate de neamul românesc, dacă ne amintim de sângele vărsat, nu ştim cum să mulţumim lui Dumnezeu, că ne este dat, nouă, celor din generaţia de acum, să trăim aceste timpuri de înălţare. În aceste momente solemne ne vom purta vrednic de timpurile pe cari le trăim. Vrednicia naţională se judecă după înţelepciunea, cuminţenia şi înălţarea sfuletească, cu cari se aduc hotărâri chemate să croiască soarta noastră. (...) Această unire noi avem dreptul s-o pretindem pe baza fiinţei noastre naţionale. Suntem toţi de aceeaşi tradiţie şi cu aceleaşi aspiraţiuni. Ce ar mai putea să împiedice această unire ce există în noi, în sufletele noastre, să se înfăptuiască în realitate; ca această naţiune română să fie un singur trup şi suflet?(...)”

Urmează alţi vorbitori , apoi “Preşedintele Gh. Pop de Băseşti suspendă şedinţa pentru a putea fi aduse hotărările la ştirea sutelor de mii de Români, cari aşteaptă pe câmpul lui Horia vestire alor. Preşedintele şi delegaţii părăsesc sala pentru a ieşi între mulţimea poporului. “
Afară erau ridicate mai multe tribune de la care vorbeau personalităţi ale românilor. Printre ele şi episcopul Miron E. Cristea, al Caransebeşului, viitorul Patriarh al României Mari, care a ţinut un discurs emoţionant, amintind de lupta grea pe care au dat-o românii ca să-şi păstreze credinţa, apoi i-a dat cuvântul episcopului dr. Iuliu Hossu de la Gherla care a citit din nou Rezoluţiunea. România Mare nu mai era un vis.

NR: Mulţumim Muzeului Naţional al Unirii din Alba-Iulia pentru sprijinul acordat la realizarea acestor pagini, în special domnului Liviu Zgârciu, muzeograf.