Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Faptul se intampla la anul 1545, cand, inaintea judecatorului episcopal din Saint Jean de Maurienne se infatisau locuitorii satului Saint Julien, spre a da in judecata o foarte numeroasa populatie de cartite care le stricasera culturile. Ca buni crestini ce se aflau nu indraznisera sa ridice sapele impotriva patrupedelor invadatoare, adresandu-se unei inalte instante locale.
Vietuitoarele au primit un avocat din oficiu si judecatorul episcopal - stiind ca animalele, asemenea oamenilor, au fost create de Dumnezeu -, le-a socotit egale acestora si in fata legii, dandu-le castig de cauza.
Reeditarea conflictului si procesului dupa cincizeci de ani – pesemne intre urmasii cartitelor si urmasii primilor pagubiti – avea sa duca iar la victoria necuvantatoarelor, obstea omeneasca fiind obligata de data asta la a da in folosinta cartitelor, cu acte in regula, un intins teren pe care acestea urmau sa salasluiasca in voie. Mai mult decat atat, un expert a fost insarcinat de catre judecatori spre a constata daca terenul noilor 'proprietari' purtatori de blana, satisfacea sub aspectul bogatiei vegetale, animale si cel al surselor de apa, necesitatile unei vieti indestulate.
La vremea 'civilizatiei' acestui secol, mai cu seama aici, pe plaiul mioritic, istoria asta pare anecdotica. Intamplandu-se exact asa, modelul constituind chiar o practica obisnuita intr-un vest european catolic, ea nu reprezinta decat o superioara mostra de avangarda medievala a gandirii ecologice moderne.
Cateva secole mai tarziu, ceva dupa anul 2000, guvernul Romaniei publica 'lista neagra' a animalelor producatoare de pagube obstei omenesti; un pomelnic criminal, cuprinzand, pe specii, numarul salbaticiunilor care urmeaza a fi ucise in sezonul de vanatoare urmator. Printre acestea figurau 604 ursi, 862 lupi, 1231 pisici salbatice - fix 1231! - si 1500 ulii porumbari, toate fiind specii protejate complet prin legea 103/1996 si prin conventiile internationale de resort, semnate de Romania. Fireste ca de atunci cutuma s-a pastrat pana in ziua de azi.
Interpelat la acea vreme in Parlament asupra acestei stranii decizii, ministrul padurilor a raspuns ca la baza 'inteleptei' sale hotarari se afla nici mai mult nici mai putin decat intentia guvernului de a 'reduce aversiunea populatiei fata de ursi si lupi'. Cu alte cuvinte, pentru a proteja, vezi bine, amintitele specii de mania proletara si de drepturile democratice ale omului, acestea urmau a fi ucise. Mi-am spus atunci ca m-ar mira ca un guvern cu astfel de ministri si judecati, dornic de succese populiste, in cazul unei ipotetice aversiuni a majoritatii , de pilda, fata de tigani sau evrei , sa procedeze la exterminarea si deportarea acestora, spre a ramanea in gratiile periculosului si ignorantului electorat care l-a nascut.
Deportarile 'faunei protejate' au luat azi chipul exportului de trofee cinegetice contra cost. Privatizarea fondurilor de vanatoare, in ciuda credintei in cliseul economiei de piata a insemnat, exact pentru aceste specii, condamnarea la moarte. Daca pana de curand plutocratul ucigas, care isi dorea un trofeu de urs brun, trebuia sa plateasca statului roman preturi mari, in functie de dimensiunile si valoarea comerciala a exemplarului ucis, la aceasta ora, pe fondurile private de vanatoare, ursul brun, indiferent de dimensiune, se vinde oricarui nichipercea imbogatit cu numai 3000 de euro 'bucata'.
De bine, de rau, iata cum Mos Martin este ceva mai ferit de gloantele prostilor tot pe terenurile ramase in proprietatea etatista. Asta va mai fi o vreme, fiindca desfiintarea statului roman este pe cale de a fi desavarsita. Si, odata cu aceasta, teritoriile salbaticiunilor, precum si cele ale locuitorilor bibezi, cu drept de la Cel de Sus asezati in Carpati si in jurul acestora, vor fi si ele confiscate.
Astfel, in sfarsit, o criminala decizie istorica, luata in comunism, se va realiza sub auspiciile capitalismului si ale integrarii europene a Romaniei: cand Partidul Comunist Roman a fost declarat drept o 'sectie a Internationalei Comuniste', obligatia fiecarui membru al sau fusese aceea de a 'lupta impotriva Statului Roman artificial, imperialist, pentru dreptul minoritatilor la autonomie, pana la despartire'.
Ma intreb insa ce vina au, pentru toate aceste desertaciuni omenesti, necuvantatoarele din paduri, cele ramase, pe zi ce trece, cu adevarat 'pe drumuri'.
Care drumuri le strabat habitatele, aducand cu ele asfalt, masini, noi proprietari, case, garduri, asezaminte turistice, defrisari, conducte care le fura raurile si, in cele din urma, gloante.
