x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România pitorească: Turiştii străini, avertizaţi că la noi se fură

România pitorească: Turiştii străini, avertizaţi că la noi se fură

27 Mai 2008   •   00:00

Furtul din buzunare, taximetrişti care nu folosesc aparatul de taxat, cîini vagabonzi, surprizele neplăcute la primirea notei de plată la restaurant şi stilul imprudent în care şoferii conduc prin oraş sînt repere prin care turiştilor străini le este descrisă România în ghidul Lonely Planet.



Furtul din buzunare, taximetrişti care nu folosesc aparatul de taxat, cîini vagabonzi, surprizele neplăcute la primirea notei de plată la restaurant şi stilul imprudent în care şoferii conduc prin oraş sînt repere prin care turiştilor străini le este descrisă România în ghidul Lonely Planet.

CU AUDIENŢA. Editorul de ghiduri de călătorie Lonely Planet, preluat anul trecut de compania BBC Worldwide, publică circa 500 de titluri în limbi de circulaţie internaţională, inclusiv ghiduri pentru anumite ţări şi oraşe destinate organizării unor călătorii cu buget prestabilit, în principal pentru pieţe din Marea Britanie, California şi Australia.

HOŢII. Lonely Planet realizează şi serialul TV  "Lonely Planet Six Degrees" pentru Discovery Networks, fiind şi proprietarul site-urilor lonelyplanet.com şi lonelyplanet.tv.
Un ghid realizat în 2008 pentru turiştii care doresc să viziteze România, furnizat agenţiei Mediafax, avertizează că în Bucureşti şi Braşov, în principal, dar şi în Constanţa, Iaşi, Suceava şi Timişoara "lucrează" hoţi de buzunare, iar vizitatorii sunt sfătuiţi să îşi ţină geanta în faţă, şi nu la spate. Ei sunt asiguraţi că nu vor fi astfel identificaţi ca turişti, deoarece şi localnicii aplică acelaşi "sistem". "Ţineţi-vă genţile cu fermoarul tras şi, dacă este posibil, închise. Tăierea genţii este un risc aşa că trebuie să vă ţineţi geanta la vedere", li se spune turiştilor dornici să se plimbe pe străzile oraşelor din România.

RESTAURANTELE.
Înainte de a comanda la un restaurant, turiştilor li se explică că preţurile afişate într-un meniu sunt diferite de cele incluse pe nota de plată. "Vi se arată un meniu cînd vă aşezaţi la masă şi vi se dă un alt meniu, cu preţuri mult mai mari, împreună cu nota de plată. În unele cazuri, nu este operată vreo schimbare de meniu, dar se uită să vi se spună că preţul este la suta de grame pentru orice produs din carne şi că 400 de grame reprezintă porţia minimă. În alte situaţii, puteţi comanda o sticlă de vin din 2002, la 8 dolari, care nu se mai află însă în stoc, iar chelnerul vă aduce acelaşi vin, dar din 1989, la 120 dolari, crezând că nu vă supăraţi", spune autorul ghidului. Turiştilor li se recomandă astfel să ceară detalii în amănunt înainte de a comanda la un restaurant.

TAXIURILE. Taximetriştii care nu folosesc aparate de taxat sînt o altă problemă asupra cărora li se atrage atenţia turiştilor străini, care află diferite metode prin care sunt păcăliţi clienţii. "Aceste metode includ, dar fără a se limita doar la astfel de cazuri, plimbatul în cercuri cu maşina pentru a creşte numărul de kilometri parcurşi, solicitarea de a plăti şi pentru întoarcerea taxiului în oraş dacă vă îndreptaţi spre aeroport sau scoaterea din uz a aparatului de marcat şi taxarea în funcţie de imaginaţie", se arată în ghid.
Pentru a evita astfel de probleme, turiştii sînt îndemnaţi să apeleze la taxi doar dacă este absolut necesar şi să privească cu atenţie tarifele inscripţionate pe uşa maşinii.

CÎINII VAGABONZI. Nici cîinii vagabonzi nu lipsesc din descrierea oraşelor româneşti, iar turiştii sînt sfătuiţi să lase în pace animalele, deoarece serviciile medicale din România nu reprezintă garanţia unui intervenţii eficiente pentru eliminarea efectelor unei muşcături. "În general, cîinii sînt calmi şi au frică de oameni, deoarece unii români sînt cruzi faţă de animale. Dar ca şi oamenii, puteţi găsi un cîine care are o zi proastă sau pur şi simplu este turbat, iar atunci oamenii sînt muşcaţi. Se spune că fiecare român a fost muşcat de cîini şi se feresc de ei. Acelaşi lucru ar trebui să îl facă şi turiştii, deoarece utilizarea serviciilor medicale poate avea efecte nedorite", susţine autorul ghidului.

ŞOFERII. Turiştilor li se mai recomandă să fie atenţi la stilul imprudent în care şoferii români îşi conduc maşinile, fără a se baza pe faptul că au fost văzuţi la traversare sau că "şoferului îi pasă" de pietoni.
Autorul ghidului arată că a călătorit prin România timp de 18 luni pentru a culege toate aceste informaţii şi precizează că va reveni în ţară în lunile mai şi iulie 2008, pentru a actualiza informaţiile.

LA FEL ŞI ÎN LE ROUTARD. Recomandări similare au fost lansate şi de ghidul de călătorii Le Routard pentru sezonul 2006-2007, publicat de Hachette, a cincea mare editură din lume şi membră a grupului francez de media Lagardere şi distribuit în numeroase ţări în limbile franceză, engleză, spaniolă, italiană, poloneză şi germană. Ghidul avertizează turiştii asupra problemelor din România legate de furtul din buzunare, taximetriştii-pirat, cîîinii vagabonzi şi bacşişul obligatoriu pentru diferite servicii.
  • Mediafax

×
Subiecte în articol: observator romania turistii sînt