x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Românii nu vor politică în Biserică

Românii nu vor politică în Biserică

Publicat la 15 Sep 2011 21:00 Modificat la 15 Sep 2011 21:00
82% dintre romani sunt de parere ca Biserica ar trebui sa nu se implice in treburile politice si doar 13% cred ca aceasta ar trebui sa se implice in viata politica a tarii, se arata intr-un studiu realizat de Fundatia Soros Romania, informeaza Agerpres. Potrivit cercetarii, 73% dintre romani spun ca au incredere multa sau foarte multa in Bise­rica, 61% sustin ca rugaciunea face parte din viata lor de zi cu zi, 90% merg la biserica macar la sarbatorile importante, iar 70% ca ajuta cu bani biserica. Potrivit cercetarii, doar 3% dintre ro­mani sunt adepti ai conservatorismului religios, care ar presupune respectarea unui set de precepte, precum finantarea bi­se­ricii din surse publice, sus­tinerea pentru constructia Catedralei Mantuirii Neamului, sus­tinere pentru predarea religiei in scoala, ingradirea avortului prin lege sau sporirea influentei religiosului asupra politicului.

×