x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Românii pot cere noua carte de identitate electronică oriunde în țară, din 1 august

Românii pot cere noua carte de identitate electronică oriunde în țară, din 1 august

de Redacția Jurnalul    |    02 Aug 2025   •   01:00
Românii pot cere noua carte de identitate electronică oriunde în țară, din 1 august

Începând cu 1 august 2025, cetățenii pot solicita Cartea Electronică de Identitate (CEI) la orice serviciu public comunitar de evidență a persoanelor, indiferent de localitatea în care își au domiciliul.

Cererea poate fi făcută la serviciile de evidență a persoanelor indiferent de localitatea în care solicitantul are domiciliul.

Potrivit unui comunicat al MAI, ridicarea Cărții Electronice de Identitate va putea fi făcută inclusiv de la un alt serviciu decât cel unde a fost depusă cererea.

Măsura anunțată de MAI vine mai ales în sprijinul persoanelor care locuiesc temporar în alt județ, care călătoresc frecvent sau care au nevoie urgentă de un nou act de identitate și nu găsesc locuri disponibile în localitatea de domiciliu.

Cartea Electronică de Identitate (CEI) este gratuită la prima solicitare pentru orice persoană care a împlinit vârsta de 14 ani sau o va împlini în următoarele 30 de zile, până la data de 30 iunie 2026.

Începând cu 1 august 2025, CEI are un cost de 70 lei (TVA inclus) pentru copiii sub 14 ani, dar și pentru a doua solicitare a actului de identitate – în caz de pierdere, furt, deteriorare, schimbare de date personale.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: carte de identitate electronica