x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Românii, revoltaţi de asfaltarea Drumului Babelor.

Românii, revoltaţi de asfaltarea Drumului Babelor.

de Elena Stan    |    18 Mai 2011   •   21:00
Românii, revoltaţi de asfaltarea Drumului Babelor.

Cititorii Jurnalului National protesteaza fata de ilegalitatile din Parcul Natural Bucegi si nepasarea autoritatilor fata de asfaltarea Drumului Judetean 713, care face legatura intre Cabana Cuibul Dorului-Saua Dichiului-Cabana Babele. Fiecare articol despre Drumul Babelor a provocat reactii dure si zeci de comentarii din partea cititorilor care un sunt de acord cu acest proiect de asfaltare a unui drum din aria naturala protejata Bucegi. Campania derulata de Jurnalul National este sustinuta de organizatia nonguvernamentala Coalitia Natura 2000, care reuneste 55 de organizatii nonguvernamentale din domeniul protectiei mediului. Din cadrul Coalitiei face parte si World Wide Fund for Nature (Fondul Mondial pentru Natura). WWF este una dintre cele mai mari si eficiente organizatii internationale independente care deruleaza proiecte pentru conservarea naturii. Miscarea de Rezistenta beneficiaza de sprijinul organizatiei WWF in urma articolelor publicate in Jurnalul National cu privire la dezastrul din Bucegi. WWF are aproximativ 5 milioane de sustinatori in toata lumea si o retea activa in peste 100 de tari.

Redam in continuare comentariile cititorilor care au luat atitudine impotriva dezastrului pe care Drumul Babelor il va aduce in Muntii Bucegi.

"Turismul poate fi dezvoltat si fara constructia acestor drumuri poluante in mijlocul Parcului National Bucegi. Mai-marii Guvernului ar face bine sa se gandeasca la generatiile viitoare, la reabilitarea altor drumuri tot de interes turistic, decat sa construiasca un drum al distrugerii mediului natural. Are dreptate Cristi in comentariul sau cand spune ca publicul si turistul roman nu au inca educatia necesara pentru a beneficia de aceasta oaza de pace, liniste si curatenie. Cine are inca o decizie de luat sau de dat in acest proiect sa se lupte pana la sfarsit si sa impiedice construirea acestui drum", scrie Olimpia.

"Daca se asfalteaza... zona Padina se va duce de rapa... era ultimul din putinele locuri de pe Valea Prahovei unde mai merita sa te duci... si toate astea numai pentru interesele lor! Nu pot crede ca, la lipsa de sosele si de BANI din tara asta, drumul acesta este singurul care nu era asfaltat!! Si asa, cine dorea sa vada zona alegea o masina mai buna si tot ajungea pe coclauri... de acum incolo va fi jale, indiferent ce spun adeptii acestei sosele... era ultimul lucru pe care madam Udrea trebuia sa-l faca... rusine noua ca toleram asa ceva, rusine mie ca nu pot face nimic decat sa citesc si sa imi exprim indignarea.... Doamne, ajuta, ca romanii nu se mai pot ajuta singuri", ne scrie unul dintre cititori pe www.jurnalul.ro.

"O data cu modernizarea acestui drum va disparea treptat linistea pe care noi, iubitorii de natura, o cautam la munte, Bucegii vor rasuna de uruitul masinilor, in loc sa auzim ciripit de pasarele, ca sa nu mai zic de impactul negativ care il va avea asupra parcului natural", spune Gica.

"Am fost de nenumarate ori pe Valea Ialomitei, pana la pestera, la Babele, Omu etc. An de an observ ca se defriseaza din ce in ce mai mult, se instaleaza orase si ravene pe potecile turistice, acolo unde sunt niste stane la fel, se observa efecte ale suprapasunatului, mizerie etc... O sa se ajunga sa se puna si semafoare sau sa se faca sensuri giratorii la Babele sau la Pestera. Acum vreo doua saptamani am fost cu o Dacie veche pana la Pestera si apoi am urcat (evident, pe jos, pt cine nu stie) la Babele si Caraiman. Era liniste pe Valea Ialomitei, pt ca era drumul extrem de greu practicabil, dar sa vedeti ce zbierate si urlete vor fi cand vor ajunge toti, pe asfalt, la Pestera sau la Babele. Si ce mizerie va fi. Discutam cu niste persoane din zona cum au fost «retrocedate» terenurile pe acolo, unor PSD-isti care neam de neamul lor nu au avut proprietati acolo si celor de drept nu li s-a dat nimic sau li s-a dat aiurea teren...", scrie Tanabe.

Afaceri fara culoare politica
"Cand este vorba de bani, facem orice!! Ne prefacem ca legislatia unui parc natural este ca si inexistenta sau, la nevoie, o modificam. Si uite-asa, locurile pe care toti le-am bantuit si le-am admirat frumusetea si linistea se vor umple in scurt timp de piti­poan­ce si manelisti care vor bea bere pe marginea unei piscine langa Sfinx, ragaind a satui si pregatindu-se pentru o noua tura cu ATV-ul. A, mai mult de atat, asfaltul pt gipane trece si printr-un site Natura 2000!! Dar ce mai conteaza, banu’ sa iasa, tati!! Apropo, ati vazut vreo petitie contra acestor distrugeri sa circule pe net? Nu? Nici eu. Pentru ca poporul mi­los­­tiv cu viata altor animale nu vede si asta. Or avea par in ochi. Sau consi­de­ra ca vietatile de acolo nu-s asa de im­portante. Dar nu-i condamn. De con­damnat sunt minunatii nostri con­ducatori pentru deciziile pe care le iau, mai ales fata de tot ceea ce este viu!!!", scrie Marius.

"Zeci de drumuri nationale si ju­de­­tene se degradeaza de la o zi la alta. Doar se plombeaza repede, chiar si pe timp ploios. De remodernizat, nici vor­ba. Toate consiliile judetene au mereu aceeasi replica: «Nu sunt bani!!!». Insa pentru distrugerea sistematica a unor naturale, de o frumusete unica, intotdeauna sunt bani. Bucegii reprezinta maidanul bucu­res­tenilor. Acum nu se mai mul­tu­mesc cu telecabina, le trebuie musai drum auto pana sus. Asta atrage dupa sine mormane de ****, rasunet de ma­nele peste tot si tot tacamul turismului mioritic. Apoi, sirurile de vile, pensiuni si fel de fel de constructii ciclopice iarasi nu vor intarzia sa apa­ra. Acest Guvern intesat de struto-ca­mile si nevas­tuici vrea sa ne distru­ga sistematic din toate punctele de ve­dere. Sa traiti bine!", scrie Venato­riu.

Muntele inseamna drumetie
"Muntele inseamna drumetie, aer curat, liniste, nu gramezile de ****, «corul» manelelor, ragetele unor bi­pe­de. Nu mai trebuie sa va mire ca ur­sii umbla prin Sinaia si Bus­teni. Dam buzna in «casa» lor si-i gonim sau omoram. Cand n-o sa mai fie picior de urs, de ras, de cocos de mun­te o sa fie bine. Traiasca «civi­li­zatia», este de parere Kalindra. "Drumurile asfaltate si telecabi­nele au distrus muntii, cei care urcau pe jos incaltati in bocanci stiau sa respecte muntele. La ora actuala, BABELE sunt asaltate de doze de be­re si de niste **** ca se cocoata pe ele ca sa faca poze. Nu mai ai parte de un loc curat fara gratare si manele si foarte multi «needucati» (atentie, am fost politicos)", scrie Ioan. "Da, turismul are nevoie de infrastructura, dar asta nu inseam­na ca orice drum, facut pe oriunde si in ori­ce conditii, e bun pentru tu­rism. Pentru dezvoltarea turismului avem ne­vo­ie, in primul rand, de autostrazi, so­sele si infrastructura feroviara, care sa lege zonele intens populate (gen Bu­curesti) si granitele tarii de statiuni. De­geaba facem noi sosele intre sta­ti­uni si varfurile muntilor daca turistii au dificultati mari in a ajunge in sta­ti­uni. E ca si cum ai vrea sa construiesti o casa, dar ai incepe cu aco­pe­ri­sul", spune MS.

- Cititi campania Jurnalului National pentru oprirea distrugerii Parcului Natural Bucegi

×
Subiecte în articol: Drumul Babelor