x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Românii sunt tot mai capabili să îşi gestioneze banii

Românii sunt tot mai capabili să îşi gestioneze banii

de Giulia Anghel    |    03 Dec 2018   •   15:50
Românii sunt tot mai capabili să îşi gestioneze banii
Sursa foto: pexels.com

Spre deosebire de părinţii şi bunicii lor, copiii de azi încep să pună bani deoparte încă de la vârsta de 4 ani, adolescenţii îşi folosesc economiile pentru propria educaţie, iar adulţii au pretenţii tot mai mari de la bănci.

 

Mai mult de jumătate dintre români au drept motivaţie dominantă evoluţia personală, în timp ce 1 din 4 persoane îşi doresc un echilibru între serviciu şi viaţa personală, potrivit studiului Unlock Research, realizată pe un eşantion reprezentativ de 2.224 de persoane, cu un grad de încredere de 95%. Copiii economisesc de la vârsta de 4 ani, în timp ce părinţii şi bunicii lor puneau bani deoparte abia după ce împlineau 18 ani. Majoritatea copiilor strâng între 350 şi 800 de lei pe an, bani din care îşi cumpără biciclete, jocuri video sau aparate foto. Cu banii economisiţi, copiii între 11 şi 15 ani îşi achiziţionează patine cu rotile, biciclete, jucării, telefoane şi accesorii, în timp ce adolescenţii cu vârste între 16 şi 20 de ani investesc mai ales în educaţie, dar cumpără şi telefoane, accesorii şi cadouri. Şi pentru tinerii între 21 şi 25 de ani telefoanele se află în topul preferinţelor, urmate de biciclete, patine cu rotile şi vacanţe. Persoanele cu vârste între 26 şi 79 de ani au declarat că şi-au cheltuit primii bani puşi deoparte pe haine şi încălţăminte. Electrocasnicele au fost preferate de români abia după vârsta de 26 de ani.

În privinţa relaţiilor cu băncile, românii se dovedesc din ce în ce mai exigenţi, 87% dintre raceştia îşi doresc servicii personalizate, 38% vor să fie îndrumaţi de un asistent virtual, iar 80% au nevoie de răspuns la problema lor în aceeaşi zi, după cum relevă studiul iSense Solutions.

Românii îşi gestionează din ce în ce mai bine finanţele, fiind tot mai preocupaţi de autocontrol şi orientaţi spre viitor. Rolul educaţiei financiare este important pentru susţinerea comportamentului de economisire şi a asigurării siguranţei financiare. Totodată, singurul predictor relevant al bunăstării financiare este optimismul. Potrivit unui studio IRES, 70% dintre români s-au declarat încrezători.

 

Unde preferă românii să-şi investească economiile:

- 64,8%  fonduri de investiţii

- 57,6% depozite bancare

- 47,3%  investiţii imobiliare

- 40,9% dezvoltarea unei afaceri

- 34,8% pensii private

 

Tot mai preocupaţi de viitor, românii au început să facă economii

×