x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Românii vor plăti impozit diferenţiat, salariul minim va creşte cu 12,5%. Vezi STRATEGIA GUVERNULUI PENTRU 2014 - 2016

Românii vor plăti impozit diferenţiat, salariul minim va creşte cu 12,5%. Vezi STRATEGIA GUVERNULUI PENTRU 2014 - 2016

de Veronica Micu    |    12 Feb 2014   •   12:25
Românii vor plăti impozit diferenţiat, salariul minim va creşte cu 12,5%. Vezi STRATEGIA GUVERNULUI PENTRU 2014 - 2016

Guvernul vrea să reintroducă impozitul progresiv, cu trei cote, în funcţie de venituri, potrivit strategiei fiscal-bugetare 2014-2016. Cele trei cote la care s-a gândit Executivul sunt de 8, 12 și 16 procente.

O formă de renunțare la cota unică de 16% este și acordarea creditului fiscal pentru cei care vor să își restructureze creditul și acceptă o reducere a ratei cu până la jumătate, măsură pe care Guvernul vrea să o aplice de la 1 aprilie.

Citeşte STRATEGIA GUVERNULUI PENTRU 2014 - 2016

În strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2014-2016 se mai prevede reducerea CAS-ului cu cinci puncte procentuale de la 1 iulie, indexarea taxelor locale în 2016 cu inflația din perioada 2013-2015, precum și o modalitate diferită de taxare a clădirilor, în funcție de destinația acestora. În plus, salariul minim va creşte până în 2016 cu 12,5%, pensiile vor fi indexate cu 3,75 de procente, iar venitul minim garantat va creşte cu 4,5%.

Cota unică de 16% a fost adoptată în România în anul 2005 şi a înlocuit impozitul diferenţiat în cinci trepte cu cote cuprinse între 18% şi 40%.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, arăta, recent, că introducerea pachetului de măsuri pentru stimularea consumului prin "uşurarea" serviciului datoriei la bănci contra unor stimulente fiscale ar putea fi un prim pas spre diferenţierea impozitării, dacă se aplică pentru venituri sub 1.600 de lei.


×