x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rompetrol a constituit o celulă de criză privind angajaţii pe care îi are în Libia

Rompetrol a constituit o celulă de criză privind angajaţii pe care îi are în Libia

21 Feb 2011   •   19:16

Grupul Rompetrol a anunţat că a constituit o celulă de criză pentru monitorizarea, coordonarea şi menţinerea legăturii cu cei 62 de angajaţi din Libia ai diviziei de Foraj şi servicii speciale la sondă a Rompetrol SA.

"În acelaşi timp, suntem în legătură directă cu reprezentaţii Ministerului Afacerilor Externe şi ai Consulatului României de la Tripoli pentru informarea corectă asupra situaţiei personalului român din zonele afectate, dar şi pentru identificarea celor mai rapide şi sigure soluţii pentru protejarea acestora. În funcţie de evoluţia evenimentelor din Libia, dar şi a recomandărilor autorităţilor de resort, Grupul va adopta cea mai bună variantă pentru protejarea angajaţilor săi", a anunţat Departamentul de Comunicare şi Relatii Publice Grup Rompetrol.

Grupul precizează că reprezentanţii companiei Rompetrol SA au transmis Consulatului român din Tripoli, la 18 februarie, datele de identificare şi contact ale angajaţilor din Libia.

×