x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rovana Plumb: PSD e de acord cu diferenţierea alocaţiei pentru copii în funcţie de venit, nu cu eliminarea

Rovana Plumb: PSD e de acord cu diferenţierea alocaţiei pentru copii în funcţie de venit, nu cu eliminarea

19 Feb 2010   •   00:00

Preşedintele Organizaţiei de femei a PSD, europarlamentarul Rovana Plumb, a declarat că PSD este de acord cu diferenţierea alocaţiei în funcţie de venitul familiei, dar respinge eliminarea alocaţiei pentru copiii care provin din familii care au venituri mari.



Rovana Plumb a precizat că măsura propusă de ministrul Muncii este o măsură anticonstituţională, care nu are la bază niciun fel de evaluare în ceea ce priveşte consecinţele pe plan social. Ea a precizat că alocaţia pentru copii nu este o cheltuială, ci trebuie privită ca o investiţie.

"Tăierea alocaţiei pentru copii contravine tuturor politicilor privind creşterea ratei natalităţii, fiind o măsură anti-politică demografică pentru România, pentru UE. Niciun stat membru al UE, chiar dacă trece printr-o perioadă sensibilă de criză, cu impact la nivel social, nu a luat această măsură", a spus Rovana Plumb, citată de Mediafax.

×
Subiecte în articol: observator