x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator „Ruşii”, salvatorii turismului montan. „Invazia roşie” aduce venituri importante staţiunilor de schi

„Ruşii”, salvatorii turismului montan. „Invazia roşie” aduce venituri importante staţiunilor de schi

de Sorin Anghel    |    05 Ian 2012   •   21:00
„Ruşii”, salvatorii turismului montan.  „Invazia roşie” aduce venituri importante staţiunilor de schi

Statiunile montane din Carpati au fost aproape pline in perioada Sarbatorilor de Iarna. Hotelierii au raportat un grad de ocupare de peste 93%. Incasarile au fost foarte mari si in randul transportatorilor pe cablu. Administratorii partiilor au facut tot posibilul sa se poata schia, astfel ca turistii s-au aratat multumiti de conditiile gasite.

Trecerea Anului Nou nu inseamna si disparitia oaspetilor. De data aceasta, cei care anima statiunile montane sunt moldovenii, ucrainenii si rusii care au venit in Romania pentru a petrece Craciunul si Revelionul pe rit vechi. Potrivit specialistilor in domeniu, doar pe Valea Prahovei si in Poiana Brasov se afla peste 10.000 de turisti din fostul spatiu sovietic. 'Peste 10.000 de turisti straini sarbatoresc Craciunul pe stil vechi in statiunile montane de la noi din tara. Marea majoritate a acestora provin din Republica Moldova, urmand Ucraina si Rusia. Turistii din Republica Moldova prefera pachete turistice mai ieftine, iar cei din Rusia aleg pachetele mai scumpe, de lux. In plus, avem si romani care au ales sa sarbatoreasca pe stil vechi datorita preturilor mult mai mici practicate in aceasta perioada' a declarat Traian Badulescu, consultant turistic.

In Poiana Brasov au sosit foarte multi turisti din Ucraina. Acestia au preferat statiunea brasoveana pentru ca acolo au gasit preturi mult mai accesibile decat cele practicate in statiunile din tara lor. La Bukovel, statiune aflata la 100 de kilometri de Sighetu Marmatiei si preferata de foarte multi schiori din Bucovina si din Maramures, o ora de schi alaturi de un instructor costa 75 de euro. In Romania, pretul este de numai 20 de euro. In acest tarif nu este inclus transportul pe cablu. www.jurnalul.ro transmite imagini live din Poiana Brasov.

Valul de turisti din fostul spatiu sovietic nu aduce incasari mari si pentru magazinele care vand echipament pentru schi si snowboarding. 'Rusii' sunt veniti la noi in tara mai mult pentru petreceri, astfel ca intra rar in magazinele din Brasov sau de pe Valea Prahovei. Atunci cand o fac, ei cauta geci cu puf, care au in jurul gatului blanuri stralucitoare si cristale Swarovski la buzunare. In ceea ce priveste strict schiurile, 'rusii' cumpara tot ce e mai scump, insa atunci cand merg pe partie nu renunta deloc la caciulile de blana.

Sanie
Echipajul Paul Ifrim – Andrei Anghel s-a clasat ieri pe locul 14 in etapa a patra a Cupei Mondiale la sanie ce s-a desfasurat in localitatea germana Konigssee. La startul competitiei s-au aflat 20 de echipaje, insa cinci dintre acestea nu au reusit sa ajunga la linia de sosire. Etapa a fost castigata de germanii Tobias Wendl si Tobias Arlt, urmati de austriecii Andreas Linger si Wolfgang Linger. In clasamentul general, cei doi romani se afla pe locul 14 din 32 de echipaje, cu 108 puncte. Liderii clasamentului sunt austriecii Andreas si Wolfgang Linger, cu 340 de puncte. Urmatoarea etapa va avea loc in 14 si 15 ianuarie, la Oberhof – Germania.

Prognoza
Week-end-ul acesta se anunta foarte bun pentru iubitorii sporturilor de iarna. Astazi, cerul va fi mai mult noros si pe arii extinse se vor semnala precipitatii predominant sub forma de ninsoare. In Carpatii Meridio­nali si in Carpatii de Curbura, cantitatile de apa vor depasi izolat 15 l/mp. Vantul se va intensifica treptat si mai ales in cursul noptii temporar va viscoli ninsoare. In Carpatii Occidentali, ninsorile vor cadea in prima parte a zilei, apoi se vor restrange ca arie. Maine, cerul va fi mai mult noros. In cursul zilei va ninge in Carpatii Meri­dionali si in Carpatii Orientali, iar vantul va mai prezenta intensificari temporare. In restul masivelor, ninsorile se vor semnala pe arii restranse. Tempe­ratura aerului va continua sa scada. Duminica, cerul va fi mai mult noros si local va ninge slab, indeosebi in Carpatii Occidentali si in Carpatii Meridionali. Vantul va sufla slab pana la moderat, cu unele intensificari pe creste. Temperatura aerului va mai scadea usor, dar va avea valori normale pentru inceputul lunii ianuarie.

Valea Prahovei
Dintre statiunile de pe Valea Prahovei, cele mai bune conditii pentru schi si snowboarding sunt la Busteni. Acolo este deschisa doar Partia Kalinderu 1, care din acest sezon are si instalatie de nocturna. La Sinaia, zapada gasiti doar in Valea Dorului, insa zonele cu pietre si noroi sunt din ce in ce mai multe. La Azuga se poate schia doar pe Partia Sorica. Aceasta pista nu este insa acoperita in totalitate cu zapada. Administratorul a pornit instalatia de zapada artificiala si a reusit sa acopere doar jumatate de pista. Despre statiunea Predeal n-are rost sa discutam, din moment ce acolo este raiul pantofarilor.

×
Subiecte în articol: schi