x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Șeful Ryanair avertizează că 100.000 de pasageri ar putea avea zboruri anulate săptămâna viitoare

Șeful Ryanair avertizează că 100.000 de pasageri ar putea avea zboruri anulate săptămâna viitoare

de Redacția Jurnalul    |    02 Oct 2025   •   23:30
Șeful Ryanair avertizează că 100.000 de pasageri ar putea avea zboruri anulate săptămâna viitoare
Sursa foto: Shutterstock

Directorul executiv al Ryanair a avertizat că 100.000 de pasageri ar putea avea zboruri anulate săptămâna viitoare din cauza unei greve a sindicatului controlului traficului aerian din Franța.

Directorul executiv al Ryanair, Michael O'Leary, a declarat pentru blogul Money că acțiunea sindicală ar putea costa compania sa aproximativ 20 de milioane de lire sterline. El a adăugat faptul că deși compania își poate permite să suporte costul, în cele din urmă clienții vor fi cei mai afectați de greva din Franța.

Membrii SNCTA vor intra în grevă de marți, 7 octombrie, până vineri dimineața, 10 octombrie, din cauza unei dispute privind salariile și condițiile de muncă, potrivit Sky News. Greva va afecta zborurile interne dar și pe cele internaționale. De asemenea, va afecta avioanele care folosesc spațiul aerian francez.

De aceea, șeful Ryanair a cerut ca zborurile din spațiul aerian francez să fie protejate de grevă, spunând că perturbarea acestora reprezintă un abuz asupra pieței unice libere. Michael O'Leary estimează că în doar două zile de grevă Ryanair ar putea fi nevoită să anuleze aproximativ 600 de zboruri afectând circa 100.000 de pasageri.

„Este vorba de aproximativ 100.000 de pasageri ale căror zboruri vor fi anulate inutil miercurea și joia viitoare”, a spus O'Leary.

El a sugerat ca în timpul grevei, activitățile controlorilor de zbor să fie preluate Eurocontrol, o organizație civil-militară care sprijină managementul traficului aerian în întreaga Europa. Mai multe alte companii aeriene europene, precum EasyJet, British Airways, Vueling și Lufthansa, s-ar putea confrunta cu probleme în timpul grevei de săptămâna viitoare.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: ryanair pasageri greva