x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Săftica. Accident în lanţ, soldat cu rănirea a două persoane

Săftica. Accident în lanţ, soldat cu rănirea a două persoane

Publicat la 26 Feb 2009 00:00 Modificat la 26 Feb 2009 00:00

Un grav accident rutier s-a produs, în această dimineaţă, pe Drumul Naţional 1, în apropierea localităţii Săftica. Trei maşini, în care se aflau 11 persoane, au fost implicate în accident, potrivit Mediafax. Din primele cercetări reiese că principala cauză a producerii accidentului a fost imprudenţa unui şofer care a încercat o depăşire neregulamentară. Cel puţin două persoane au fost rănite în urma incidentului.



Antena3.ro

×
Subiecte în articol: romania