x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator "Salarii nesimţite" la Agricultură. Şeful Direcţiei de Pescuit, 9000 de lei pe lună

"Salarii nesimţite" la Agricultură. Şeful Direcţiei de Pescuit, 9000 de lei pe lună

22 Mar 2010   •   00:00

Salarii mai mari decât ale ministrului şi spor de condiţii "vătămătoare". Se întâmplă în Ministerul Agriculturii, unde şeful Direcţiei de Pescuit are aproape 9.000 de lei, în vreme ce ministrul încasează cu vreo 1.400 de lei mai puţin.



Toate sporurile acordate angajaţilor de la Ministerul Agriculturii, anul trecut, au fost incluse în salariul de bază. În luna februarie, nimeni nu a pierdut nimic, odată cu aplicarea Legii de salarizare unice. Cu toate că premierul cerea ca nimeni să nu aibă salariul mai mare decât al ministrului, există directori sau adjuncţi care la sfârşit de lună pleacă acasă cu bani mai mulţi.

Spre exemplu, adjunctul Direcţiei de Pescuit este remunerat lunar cu aproape 9.000 de lei, informează Antena3. La fel şi directorul Direcţiei de Buget şi Fonduri europene, în vreme ce ministrul Mihai Dumitru primeşte lunar 7,700 de lei, iar fiecare dintre cei trei secretarii de stat câte 6.700 lei.

SALARII MAI MARI DECÂT ALE MINISTRULUI

Director adjunct Direcţia pentru Pescuit - 8,978 lei/lună

Director Direcţia Buget Fonduri UE - 8.978 lei/lună

Ministrul Agriculturii - 7,643 lei/lună

Secretar de stat - 6,691 lei/lună

Salarii mari sunt şi la direcţiile care se ocupă cu fondurile europene, unde directorii câştigă, în medie, peste 7.000 de lei pe lună.

Director Direcţia Dezvoltare Rurală - 7,482 lei/lună

Director Direcţia Generală de Afaceri Europene - 7,268 lei/lună

Director Afaceri Europene şi Programe Finanţare UE - 7,025 lei/ lună

Director Agenţia de Plăţi - 6,965 lei/lună

La Ministerul Agriculturii pare că se pune mare preţ pe recrutarea de personal şi formarea profesională. Aceasta judecând după salariile celor doi directori de la Resurse Umane şi Formare Profesională, care concurează leafa ministrului şi le depăşesc pe cele ale secretarilor de stat. Primul câştigă 7,500 de lei pe lună, iar cel de-al doilea puţin peste 7.000 de lei.

Director Direcţia Management Resurse Umane 7,482 lei/lună

Director Direcţia Asistenţă Tehnică şi Formare Profesională 7.183 lei/lună

Asistent al Ministrului, grd. 3 - 6,943 lei/ lună

Demn de invidiat este şi asistentul ministrului care câştigă chiar mai mult decât un secretar de stat - respectiv 6,943 de lei lunar.

Absolut toţi cei aproximativ 500 de angajaţi ai Ministerului Agriculturii primesc un spor de condiţii vătămătoare care variază, în procente, de la 8 la 30% din salariul de bază. Salariile se rotunjesc astfel cu câteva milioane bune. Singurii care nu beneficiază de acesta sunt ministrul şi cei 3 secretari de stat. Sporul de condiţii vătămătoare este aşa numitul spor de calculator, care a fost menţinut şi prin Legea salarizării unice.

×
Subiecte în articol: observator