Samsung - cel mai mare producător mondial de telefoane mobile şi televizoare - a anunţat marţi că două din companiile sale cheie vor fuziona, transmite AP.
Compania holding Cheil Industries va achiziţiona Samsung C&T Corp, oferind 0,35 acţiuni noi Cheil pentru fiecare titlu Samsung C&T. Tranzacţia va fi finalizată până la 1 septembrie şi necesită aprobarea acţionarilor. Entitatea combinată se va numi Samsung C&T. Cheil Industries a devenit un specialist avansat în domeniile modei, al staţiunilor şi al construcţiilor, în timp ce C&T are drept obiectiv dezvoltarea afacerilor.
Analiştii susţin că scopul tranzacţiei este ca Lee Jae-yong, fiul preşedintelui Samsung Electronics, Lee Kun-hee, să obţină un control mai strâns al conglomeratului sud-coreean.
În vârstă de 73 de ani, Lee Kun-hee este spitalizat de peste un an, după ce a suferit o criză de inimă, în mai 2014.
Lee Jae-yong, care este vicepreşedintele Samsung Electronics, va deţine 16,5% din Samsung C&T şi va fi cel mai mare acţionar.
Participaţia directă deţinută de familia Lee în entitatea combinată va ajunge la 30,4%. Companiile afiliate Samsung vor deţine încă 8,8% astfel încât familia va controla aproape 40% în C&T.
Săptămâna trecută, Samsung Electronics a anunţat că livrările globale de smartphone-uri Galaxy S6 şi Galaxy S6 Edge au trecut pragul de 10 milioane de unităţi, la o lună de la lansarea pe piaţă.
Analiştii de la Nomura estimează că Samsung a vândut 80 milioane de modele S3, în perioada 2012-2015, şi 43 de milioane de modele S4, în perioada 2013-2015. Livrările Galaxy S6 ar putea depăşi 50 de milioane de unităţi, anul acesta.