O ticăloasă coincidenţă produce Direcţia Naţională Anticorupţie într-o zi specială pentru Grupul de presă Intact. Când aniversăm 8 ani de funcţionare a Antenei 3 într-o atmosferă de sărbătoare populară în mijlocul a zeci de mii de craioveni, evenimentul fiind aşteptat de milioane de telespectatori, procurorii DNA comit o nouă acţiune de hăituire împotriva conducerii trustului de presă şi în premieră, împotriva unor entităţi editoriale. Pretextul dosarului RCS-RDS, în care este cercetat Sorin Alexandrescu, directorul general Antena 1, devine pentru instituţia condusă acum de Codruţa Kovesi o trambulină de lansare a unor noi acuze fără suport şi probe. Metodele de diversiuni mediatice, bine rodate în arsenalul băsismului, sunt escaladate prin transmiterea unui comunicat intitulat “Extindere urmărire penală instituţie media”. Sub sigla “imparţialitate – integritate – eficienţă” – un tipic terfelit prin noroiul răzbunărilor politice, procurorii şcoliţi la “academia” Morar-Kovesi anunţă că au extins cercetările şi urmărirea penală în cauza RCS-RDS.
Desigur, Justiţia va lămuri cât de şubrede sunt acuzaţiile şi probele însăilate după un scenariu dictat de interesele unei companii aliat de nădejde al regimului Băsescu. Transformarea unor litigii comerciale şi civile în dosare instrumentate de DNA la iniţiativa unui reprezentant al RCS-RDS a ridicat din start legitime suspiciuni. Faţă de noua escaladare a acţiunii procurorilor anticorupţie ne exprimăm surprinderea şi totodată îngrijorarea pentru decizia de a include două entităţi cu activitate exclusiv editorială – Antena TV Group şi Intact Publishing – în dosarul respectiv sub infracţiunea de şantaj.
Menţionăm că toate acţiunile publicistice ale Jurnalului Naţional, care au dezvăluit în anchete de presă diferite aspecte legate de activităţile operatorului de cablu, au fost publice, nu au avut ca scop obţinerea de foloase şi nu au constrâns vreun angajat al RCS-RDS sub presiunea dezvăluirii de secrete compromiţătoare la acţiuni în detrimentul propriei companii. Aşa încât şantajul invocat este doar o acuză menită să ne aducă deliberat prejudicii de imagine, să intimideze redactorii grupului de presă.
Nu este pentru prima oară când trustul nostru sau redactori ai săi devin ţinte ale unor instituţii aservite politic prin acţiuni de presiune sau forme directe de îngrădire a libertăţii de expresie. În acest context de poliţie politică apreciem textul comunicatului DNA din 11 iulie 2013, nr. 665/VIII/3 ca un şantaj menit să influenţeze politica editorială fermă a Trustului de presă INTACT.