x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Săptămâna Financiară: Comorile pierdute ale omenirii

Săptămâna Financiară: Comorile pierdute ale omenirii

07 Iun 2010   •   00:00
Săptămâna Financiară: Comorile pierdute ale omenirii
5748-122608-copertacomori.jpgDin 10 iunie, Săptămâna Financiară vă provoacă să porniţi pe urmele celebrului Indiana Jones şi să descoperiţi "Comorile pierdute ale omenirii, de la Sfântul Graal la bijuteriile ţarilor".

Volumul semnat de Richard Bessière vă va purta într-un periplu fascinant pe toate continentele, oceanele şi mările lumii, pe urmele unor comori aproape legendare: Chivotul Legii, miticul Eldorado, tezaurul incaş, diamantul albastru al lui Ludovic al XIV-lea, comoara faimosului pirat Barbă Neagră, budoarul secret al Ecaterinei cea Mare, Cartea lui Thot.

Richard Bessière este unul dintre cei mai eclectici scriitori contemporani, puţini autori reuşind să se impună cu succes în genuri atât de diverse. S-a făcut cunoscut iniţial ca autor de romane SF - obţinând în 1974 Le Grand Prix de Science-Fiction. De ani buni însă a abandonat beletristica, concentrându-şi atenţia asupra domeniilor ştiinţei, istoriei şi para­psihologiei.

×
Subiecte în articol: mass-media