x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Şapte din zece angajatori nu cresc deloc primele de Crăciun

Şapte din zece angajatori nu cresc deloc primele de Crăciun

18 Dec 2019   •   16:11
Şapte din zece angajatori nu cresc deloc primele de Crăciun

Doar doi din zece angajatori vor acorda salariaţilor beneficii de Crăciun mai mari decât cele de anul trecut, însă cei mai mulţi, respectiv şapte din zece, nu vor majora deloc valoarea beneficiilor, în timp ce la una din zece companii salariaţii vor primi chiar mai puţin decât în 2018, arată datele unui sondaj efectuat de o platformă de recrutare.

Astfel, aproape trei din zece angajatori vor oferi beneficii de Crăciun de cel mult 150 de lei per angajat, iar la unul din zece valoarea beneficiilor ajunge până la 300 de lei.

"Prime de sărbători cuprinse între 300 şi 500 de lei vor acorda aproape două din zece companii şi tot atâtea susţin că îşi recompensează echipa în această perioadă cu beneficii a căror valoare este peste 500 de lei. Doar unul din zece angajatori afirmă că valoarea beneficiilor va depăşi acest prag, iar ceilalţi nu au putut preciza valoarea cumulată a tuturor beneficiilor acordate angajaţilor", se arată în sondajul BestJobs efectuat în perioada 25 noiembrie - 10 decembrie 2019, pe un eşantion de 235 companii mici, medii şi mari din România.

Mai puţin de jumătate (46,6%) dintre angajatorii care au răspuns sondajului BestJobs vor oferi prime în bani, însă unii oferă la pachet şi alte beneficii. De exemplu, 27,4% vor acorda tichete cadou salariaţilor cu ocazia Crăciunului, iar 16% aleg să-şi răsplătească echipa pentru munca depusă tot anul cu produse de sezon, în timp ce 17,8% se gândesc şi la cei mici şi le oferă cadouri inclusiv copiilor angajaţilor. De asemenea, 45% dintre respondenţi au afirmat că vor organiza o petrecere pentru toţi membrii echipei. Zile libere suplimentare cu ocazia sărbătorilor de iarnă ca beneficiu pentru salariaţi vor acorda 8% dintre companii.

Pe de altă parte, 27,4% dintre angajatorii chestionaţi au afirmat că acordă beneficii de Crăciun tuturor angajaţilor, indiferent dacă firma e pe pierdere, în timp ce unii vor alege doar anumite departamente pe care să le recompenseze. Alţi 26% dintre respondenţi susţin că valoarea beneficiilor creşte în linie cu profitabilitatea companiei. Ceea ce este valabil şi invers, pentru că 12,3% dintre angajatori afirmă că nu acordă niciun fel de prime sau cadouri de Crăciun dacă firma nu este profitabilă sau oferă doar ceva simbolic.

Potrivit sursei citate, indiferent cât de generoşi sunt angajatorii de Crăciun, atmosfera de sărbătoare se va resimţi în multe dintre companii. "În peste jumătate (52%) dintre companiile chestionate se organizează Secret Santa, iar în aproape una din două firme este împodobit un brad de Crăciun. Circa 8% dintre respondenţi declară că vor organiza inclusiv ateliere tematice (decoraţiuni, prăjituri etc.)", se mai precizează în document.

BestJobs, una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România, cuprinde peste 2,5 milioane de profesionişti conectaţi la piaţa muncii şi mai mult de 25.000 de joburi active în orice moment, atât în ţară, cât şi în străinătate. 

www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: prime craciun angajatori