Sărbătoarea Duhului Sfânt

Pogorârea Duhului Sfânt cu siguranţă reprezintă unul dintre marile praznice împărăteşti ale creştinilor. Prăznuită la 50 de zile după Paşti, având deci la rândul său dată schimbătoare, sărbătoarea marchează coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus Hristos.

Un fapt cu totul nou, unic, nerepetabil, Pogorârea Duhului Sfânt peste Apostoli şi peste Biserică. În ziua aceea, cel care a ridicat glasul în numele celorlalţi Apostoli şi în numele Bisericii şi a revelat evenimentul a fost Petru. Duhul Sfânt este lumina în care, prin cuvântul Evangheliei, prin Sfintele Taine şi sfintele virtuţi, Îl cunoaştem pe Hristos şi ne vedem, ne recunoaştem pe noi ca şi chip şi asemănare al Lui.

Pogorârea Sfântului Duh a avut loc în ziua Rusaliilor evreieşti (Şavuot), după moartea, învierea şi înălţarea lui Iisus. În Vechiul Testament, Rusaliile reprezentau o sărbătoare agricolă de bucurie, în care se oferea pârgă din roadele pământului numită şi "Sărbătoarea săptămânilor". Cincizecimea, cum i se mai spune în popor, este o denumire de origine grecească. Sărbătoarea este una a încheierii lăuntrice a noului legământ al harului şi iubirii, prin coborârea Sfântului Duh, reprezentând şi consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt pogoară asupra tuturor, a fiecărui creştin în parte, cu darurile sale. Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică, aducând rod în taina Sfântului Mir. De aceea, Rusaliile sunt şi o sărbătoare de mulţumire pentru harul Mirului. Apostolul Pavel vorbea mereu despre importanţa acestei sărbători, iar comunităţile creştine care aveau vii înaintea ochilor mărturiile acestei zile de întemeiere a Bisericii, împreună cu minunile Duhului Sfânt. Apostolii au primit daruri de la Duhul Sfânt sub chipul unor limbi de foc, aceştia căpătând marea putere de a grăi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci. Spre mirarea locuitorilor Ierusalimului, cei 12 apostoli au început să facă cunoscută învăţătura Mântuitorului în diferite limbi, deşi erau evrei, oameni simpli. Ucenicii Domnului au mers în toată lumea, săvârşind minuni, aducând mult popor la adevărata credinţă. După marea sărbătoare a Paştilor, Rusaliile sunt a doua mare sărbătoare specifică botezurilor.

Moşii de Vară se ţin în Ajunul Rusaliilor, când obiceiul spune că trebuie să se facă târguri mari, unde oamenii să găsească cele necesare pomenilor, dar şi prilej de veselie şi desfătare. În felul acesta, supravieţuieşte desigur un cult precreştin al strămoşilor, marcat de atitudinea specifică a geto-dacilor de a răspunde morţii cu râs şi bucurie. Cuvântul moş e, de altfel, de origine traco-dacică. Se credea că sufletele morţilor/moşilor, după ce părăsesc mormintele în Joia Mare, se preumblă printre cei vii, înapoindu-se la locul lor fie în ajunul Rusaliilor, fie la Rusitori (sărbătoare a "despărţirii de morţi", ţinută la şapte sau nouă zile după Rusalii). Pomenile au rolul de a-i face pe morţi să plece îmbunaţi la ale lor. Celebrul joc al Căluşarilor, executat de obicei de cete de flăcăi, este specific zilei Rusaliilor, şi constă în săritul peste foc pentru a scăpa de iele, zâne rele. Se aduc în această sfântă zi la slujba din biserică ramuri verzi de tei sau de nuc, care se binecuvântează şi se împart credincioşilor, acestea simbolizând limbile de foc ale puterii Sfântului Duh. Rusaliile reprezintă şi consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos.