Între punctele de atracţie amintim procesiunea numită "Calea Sfinţilor” în care Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva alături de cele ale Sfântului Cuvios Teofil, ce vor fi aduse vineri din Ucraina, vor fi scoase în pelerinaj şi purtate pe un traseu dinainte stabilit în imediata apropiere a catedralei mitropolitane. De asemenea, slujba specială din ziua prăznuirii (duminică) condusă de un sobor numeros de înalţi prelaţi şi la care sunt invitaţi an de an şi politicieni, dar şi Târgul meşterilor şi meşteşugurilor tradiţionale, Sărbătoarea vinului şi multe altele. Sărbătorile se va încheia în forţă, sub o ploaie de artificii, cu un super-concert la care vor participa Smiley, Connect-R şi trupa Taxi.
Pelerini luaţi cu Salvarea, hoţi de buzunare şi copii pierduţi
Partea impresionantă a evenimentul o constituie de fiecare dată exemplul pelerinilor care, sosiţi din toate colţurile ţării pentru mai multe zile, se odihnesc pe timpul nopţii cum pot, unii în catedrala mitropolitană, pe podea, alţii la alte locaţii amenajate, unii numai la rândul de la moaşte. De aceea, mulţi cedează fizic din cauza oboselii şi a frigului şi ajung să fie luaţi cu ambulanţele şi duşi către punctele de acordare a primului ajutor. În contrast cu aceste lucruri ce se petrec de Sărbătorile Iaşiului, pomenim aici şi tradiţională îngrămădeală la sarmale, o imagine tipică pentru sărbătorile religioase de la noi din ultimii ani. Iată şi ce s-a întâmplat anul trecut! Cu ocazia misiunilor desfăşurate la Sărbătorile Iaşiului în anul 2011, jandarmii ieşeni au aplicat un număr de 156 sancţiuni contravenţionale pentru tulburarea ordinii, consum de băuturi alcoolice în locuri publice, scandal, cerşetorie, refuz de legitimare. Valoarea sancţiunilor a fost de 34.600 lei. Pe timpul concertului din Piaţa Palatului din Iaşi, de pe 14 octombrie 2011, jandarmii care asigurau ordinea au găsit trei copii pierduţi de părinţi, dar care au fost predaţi în cele din urmă familiilor. Se spune că închinarea la sfintele moaşte a dus şi anul trecut la înfăptuire de numeroase minuni, mai mari sau mai mici, în funcţie de rugăciunile depuse, doar Domnul şi feţele sfinte ţinând socoteala acestora.
Citește pe Antena3.ro

