Sâmbătă, polițiștii au organizat 474 de acțiuni și au intervenit la 3.040 de evenimente, dintre care 2.573 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
De asemenea, au fost depistate 11 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 24 de măsuri preventive.
În aceeași perioadă, au fost sesizate 932 de posibile infracțiuni. Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 5.755 de amenzi în valoare de 2.025.437 de lei.
Polițiștii rutieri au constatat 110 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 472 de permise de conducere, dintre care 162 pentru viteză, 74 pentru alcool și 16 pentru droguri.
De asemenea, au fost retrase 260 de certificate de înmatriculare.
Tot sâmbătă, în cadrul acțiunii BLOCADA, au fost organizate 454 de filtre, fiind verificate 7.165 de autovehicule și legitimate 10.754 de persoane.
În cadrul acesteia, polițiștii au constatat 41 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, dintre care 17 de conducere sub influența alcoolului și 12 de conducere sub influența drogurilor. Au fost reținute 253 de permise de conducere, dintre care 48 pentru alcool și 102 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 132 de certificate de înmatriculare.
(sursa: Mediafax)