Operatorii care asigură servicii de roaming în reţele publice de comunicaţii mobile în UE sunt obligaţi să aplice, de la 1 iulie, noi tarife maxime, mai mici decât cele actuale, anunţă Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
Astfel, pentru un apel efectuat în roaming nu se va percepe un tarif mai mare de 0,24 euro/minut (fără TVA), iar pentru primirea unui apel abonaţii nu vor plăti mai mult de 0,07 euro/minut (fără TVA). Tariful pentru trimiterea unui mesaj text (SMS) în roaming nu va depăşi valoarea de 0,08 euro (fără TVA), în timp ce primirea unui SMS este gratuită. Totodată, tariful pentru utilizarea serviciilor de date (inclusiv accesul la internet) este de 0,45 euro/MB (fără TVA).
"Aplicarea noilor tarife se face automat şi în mod gratuit pentru utilizatorii care au activat serviciul roaming şi utilizează planurile tarifare de bază, adică cele cărora li se aplică Eurotarifele pentru servicii de voce, SMS şi date, neimplicând încheierea unui abonament suplimentar sau alte costuri, aceste planuri tarifare putând fi combinate cu oricare alte planuri tarifare disponibile la operatori. Aceste tarife maximale constituie plafonul pe care furnizorii sunt obligaţi să îl respecte, dar ei pot în acelaşi timp să pună la dispoziţia clienţilor proprii şi alte oferte. Furnizorii au mai multe oferte comerciale referitoare la serviciul de roaming, cu preţuri diferite, şi există adesea oferte speciale pentru perioadele de vacanţă. Din acest motiv, este recomandat ca utilizatorii să analizeze oferta furnizorului propriu înainte de a pleca în călătorie, pentru a alege planul tarifar care se potriveşte cel mai bine nevoilor sale", se arată într-un comunicat al ANCOM.
De la 1 iulie 2012, data intrării în vigoare a Regulamentului 531/2012, utilizatorii care folosesc serviciile de telefonie mobilă şi internet mobil în roaming beneficiază de mai multe avantaje.
Astfel, pentru a evita şocul facturilor mari rezultate din utilizarea serviciilor de date, persoanele care călătoresc în afara graniţelor UE primesc şi avertizări prin intermediul unor mesaje-text, email-uri sau ferestre pop-up în cazul în care costul datelor descărcate se apropie sau depăşeşte pragul prestabilit de 50 euro sau un alt prag ales în prealabil.
De asemenea, la intrarea pe teritoriul unui stat membru UE, utilizatorul va primi informaţii (de regulă, printr-un SMS) cu privire la tarifele aplicabile, atât pentru serviciul de voce, cât şi pentru serviciile de date.