x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Scandal în Parlament: Ecologiştii protestează din balcoanele Camerei Deputaţilor

Scandal în Parlament: Ecologiştii protestează din balcoanele Camerei Deputaţilor

09 Noi 2010   •   00:00

Reprezentanţii ONG-urilor pentru protecţia mediului care au protestat ieri în faţa Palatului Parlamentului îşi continuă manifestaţia în Parlament. Oamenii protestează din balcoanele Camerei Deputaţilor, unde au adus afişe pe care au scris "Genocid".



Ecologiştii sunt nemulţumiţi de posibila abrogare a ordonanţei de urgenţă din 2007, care ar da din nou liber construcţiilor pe spaţiile verzi.



Peste 200 de membri ai unor organizaţii de mediu au militatat şi luni pentru protejarea spaţiilor verzi din Capitală. Oamenii au făcut un protest spontan prin care au blocat intrarea în Camera Deputaţilor şi au dat peste cap traficul rutier pe Bulevardul Naţiunile Unite.

Protestatarii susţin că, dacă ordonanţa ar fi abrogată, peste 300 de hectare de spaţiu verde ar fi în pericol.

În prezent, prevederile Ordonanţei de Urgenţă 114/2007 protejează, printre altele, un sfert din Parcul Bordei, două treimi din Parcul Izvor, şase hectare din Parcul Prisaca Dornei, 12 hectare din Parcul IOR şi 29 de hectare din Parcul Tineretului.
 
Protestul de luni a fost întrerupt de jandarmi şi poliţişti, pentru că ecologiştii blocaseră traficul între Parlament şi Parcul Izvor.

×
Subiecte în articol: observator