x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Scandal între actorul Dragoș Bucur și prezidențiabilul Mircea Diaconu

Scandal între actorul Dragoș Bucur și prezidențiabilul Mircea Diaconu

06 Noi 2019   •   17:56
Scandal între actorul Dragoș Bucur și prezidențiabilul Mircea Diaconu
Sursa foto: Victor Stroe

E scandal în toată regula între actori. Tonul l-a dat Dragoș Bucur, cel care l-a acuzat pe prezidențiabilul independent că pe vremea când juca la Nottara, iar Diaconu era director acolo, l-a pus să doarmă pe un hol în timpul unui turneu la Viena. "Hai ca nu mai pot: omul asta m-a pus sa dorm in holul teatrului din Viena cand am fost in turneu cu Nottara! El, nu vreun organizator, el a condus microbuzul, el a aranjat actorii in camere, el mi-a spus sa dorm pe canapeaua din holul teatrului. Iar cand am vrut sa ies sa ma plimb deoarece ma simteam umilit sa dorm acolo, mi-a zis ca daca ies, pana dimineata nu mai intru in teatru. El, un om",  a acuzat Bucur, potrivit Antena 3.

Diaconu a recunoscut momentul, dar contraatacă.

“L-am pus pe coji de nucă? Sau ce vrea să spună acum? Asta e părerea lui? Teatrul se face pentru teatru. Nu e o zonă de spa sau de fiţe, ca să confundăm cu altceva. La ce se referă el, că e tendenţioasă afirmaţia, e un hol de teatru. Acolo a dormit toată trupa, cu mine în cap. Da, e minunat. Dormi în teatru, în cabină. Eu, după ce am terminat facultatea, am dormit trei ani în cabină, la teatru. Şi eram fericit că eram acolo. Dacă el nu are chestia asta, iar eu am văzut că nu o are, că e cu reclame şi aşa mai departe. Sunt oameni care umblă după bani. Noi nu câştigăm bani în meseria asta. Nu sunt mulţi bani. Sunt puţini. Dacă vrei bani, iar asta i-am spus la un moment dat. Într-o seară Dragoş Bucur, ţin minte că era un spectacol programat la Nottara, mi-a zis că nu poate să vină. Păi, cum să nu vii? E spectacol programat. În meseria noastră primează teatrul. Restul se mai amână, se mai nu ştiu ce. El spune: „Domne, eu am un contract şi câştig şase mii de dolari”, Bine, dar alege. Nu am nicio problemă. Alege! A ales şi a plecat la 6.000 de dolari. Teatrul se face cu sufletul şi cu dăruirea, nu cu spa-urile”, a declarat Diaconu, la Adevarul.

×
Subiecte în articol: mircea diaconu dragos bucur