x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Scandal pe ordinea autostrăzilor. 6.000 de oameni în stradă pentru o interpretare greşită

Scandal pe ordinea autostrăzilor. 6.000 de oameni în stradă pentru o interpretare greşită

de Diana Scarlat    |    16 Apr 2015   •   23:24
Scandal pe ordinea autostrăzilor. 6.000 de oameni în stradă pentru o interpretare greşită

O declaraţie dată miercuri de ministrul Ioan Rus, pe şantierul autostrăzii Sebeş-Turda, a fost interpretată de sindicalişti ca o dovadă a teoriei conspiraţiei. Ion Iordache, liderul sindicatului Automobile Dacia, a scos în stradă 6.000 de oameni ieri, pentru că a înţeles din declaraţiile ministrului Transporturilor că lucrările la autostrada Piteşti-Sibiu vor începe abia peste cinci ani.

“Noi am avea un câştig de aproximativ 30 de euro la fiecare automobil fabricat, dacă ar exista autostrada Piteşti-Sibiu. Dar se vrea altceva. Ministrul Ioan Rus a declarat că se va face mai întâi Comarnic-Braşov şi vom ajunge abia în 2020 să începem lucrările pentru Piteşti-Sibiu”, ne-a declarat liderul sindicatului de la Mioveni.

Contactat de Jurnalul Naţional, ministrul Ioan Rus a explicat că declaraţia sa a fost interpretată greşit: “Nici vorbă de aşa ceva. Prioritară este autostrada Piteşti - Sibiu şi sperăm ca până în 2020 să fie finalizată”.

10.200.000 de euro ar fi câştigul anual pe care l-ar aduce pentru Dacia Mioveni existenţa autostrăzii Piteşti-Sibiu.

Dacia fabrică anual 340.000 de autovehicule. Master Planul pentru Transport până în anul 2020 pune pe primul loc autostrada Sibiu-Piteşti, apoi Bacău-Paşcani, următoarele fiind Sibiu-Braşov, Braşov-Ploieşti, Cluj Napoca-Borş şi Piteşti-Craiova.

×