x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Scandalul Băsescu-Firea. Procurorii au început urmărirea penală în dosarul de şantaj, dar au suspendat cercetările pentru că preşedintele are imunitate

Scandalul Băsescu-Firea. Procurorii au început urmărirea penală în dosarul de şantaj, dar au suspendat cercetările pentru că preşedintele are imunitate

de Veronica Micu    |    18 Apr 2014   •   15:21
Scandalul Băsescu-Firea. Procurorii au început urmărirea penală în dosarul de şantaj, dar au suspendat cercetările pentru că preşedintele are imunitate

Parchetul General a suspendat cercetările în dosarul în care senatorul Gabriela Firea îl acuza pe  Traian Băsescu de şantaj. Procurorii au deschis dosarul penal, dar au luat apoi decizia suspendării urmărrii penale pe motiv că preşedintele "se bucură de imunitate".

"În urma plângerii formulate de doamna Firea Gabriela (senator) la care a fost conexată şi sesizarea semnată de mai mulţi parlamentari, pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a constituit un dosar penal.

În cauză, procurorii au dispus, la data de 17.04.2014, începerea urmăririi penale cu privire la fapta sesizată, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. 2 Cod penal.

Prin ordonanţa din 18.04.2014, constatându-se că în cauză există un impediment legal temporar pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 2 Cod procedură penală, suspendarea urmăririi penale.

S-a apreciat că în conformitate cu dispoziţiile art. 84 alin. 2 raportat la art. 96 alin. 1 din Constituţie, Preşedintele României se bucură de imunitate", se arată în comunicatul Parchetului General.

Gabriela Firea a depus miercuri la Parchetul General o plângere penală, în care îl acuză pe şeful statului de ameninţare şi şantaj în legătură cu declaraţiile pe care acesta le-a făcut în cadrul unei emisiuni televizate.

Ulterior, la Parchetul General a fost depusă o nouă plângere penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu, semnată de mai mulţi parlamentari, printre care se află Victor Ponta, Daniel Constantin, Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea, Ilie Sârbu, Eugen Nicolicea, Nicolae Bănicioiu, Viorel Hrebenciuc, Dan Nica, Radu Stroe, Ecaterina Andronescu, Titus Corlăţean şi Sorin Roşca Stănescu.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat marţi că senatoarea PSD Gabriela Firea este o "şantajistă de profesie".

"Doamna senatoare Firea, de altfel o şantajistă de profesie, lansează o altă minciună: că firma ar fi fost inactivă şi nu se putea face chitanţa. Pentru un şantajist nu-i nevoie să ştii prea multă carte, dar (...) pământul nu s-a vândut pe chitanţă. (...) Tranzacţia s-a făcut pe bază de contract", declarat Băsescu în legătură cu ancheta comisiei Nana din parlament.

El a adăugat că senatorul Gabriela Firea "mai bine să se uite pe moşia soţului ei, unde este primar, că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu-i atentă".

"Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele", a mai spus Băsescu.

 

 








×