Insarcinatul cu Afaceri al Romaniei la Teheran, Mircea Has, a fost chemat la Ministerul de Externe iranian pentru a i se aduce la cunostinta protestul oficial al Iranului fata de publicarea, intr-un ziar romanesc, a controversatelor caricaturi cu profetul Mohamed. Potrivit Agentiei iraniene de stiri IRNA, citata de Mediafax, in intalnirea cu seful biroului doi al Departamentului pentru Europa Centrala si de Nord din Ministerul de Externe, Has si-a exprimat regretul in legatura cu publicarea caricaturilor ofensatoare in presa europeana si a insistat asupra faptului ca, in opinia sa, religiile si natiunile nu ar trebui sa fie insultate sub pretextul libertatii de expresie. IRNA noteaza ca diplomatul roman a amintit despre apelul presedintelui Traian Basescu, conform caruia publicarea desenelor jignitoare, lipsite de respect fata de sentimentele religioase ar trebui evitata.