Ședințe tensionate și decizii ale CSM care încearcă să pună batista pe țambal pentru a ascunde probleme grave din sistem. La sfârșit de an scadența unor conflicte impune limpezirea apelor. Taberele care se confruntă sub deviza apărarii independenței Justiției au folosit armamentul vorbelor grele.
Plenul din 17 decembrie a avut 40 de puncte pe ordinea de zi, care aparent nu lăsau să anunțe mari controverse.Furtuna a izbucnit de la o banală organizare de concursuri pentru posturi la Înalta Curte de Casație și Justiție.Doamna Livia Stanciu nu avea emoții , posturile libere trebuie ocupate, candidații ,multi-puțini, sunt aleși pe sprânceană pentru a ajunge ,,supremi”.Nu e de acord însă judecatorul Horațiu Dumbravă.Cere o încarcare pe posturi și crede ca nu s-a facut o analiză profesionistă a solicitarii de umflare a schemei. Pune în discuție actul managerial. Sare ca arsă managera. Stanciu Livia, cu glas tăios,se dezbracă de caracter și anunță ca așa nu se mai poate, desi, surpriză, pâna acum a dat dovada de eleganță. Nu vă mai jucați cu cuvintele, îl admonestează pe Horațiu.Ca să convingă adunarea că este manager capabil bagă și citate din ședințe anterioare în cârca preopinentului.Dumbravă răspunde și el elegant-îmi puneți în gură ce n-am zis! Mă rog, ca la ușa cortului, pardon, a cesemeului.
SOCIETATEA CIVILA A MAGISTRAȚILOR
Lucrurile grele abia acum încep.Ordinul pe unitate se transmisese celor în drept cu claritate-SALVAȚI INSPECȚIA JUDICIARĂ. Scandaloasa autosesizare a Inspecției care a sarit ca ,,curca-n lemne”-scuzați cacofonia- să cerceteze abaterea disciplinară a judecatorului care l-a pus în libertate pe Piedone-a starnit reacția firească a magistratilor.Uniunea Națională a Judecătorilor din România dar și multe instanțe, inclusiv Sectia Penală a ÎCCJ ,au protestat față de acțiunea Inspecției Judiciare, cerând CSM să apere independența Justiției.Nasol moment!Binomul era pus la colț și decizia nu mai suferea amănare.Societatea civilă-asta sunt în esență organizațiile magistraților prezente la ședință- cer o sancțiune publică împotriva IJ.,,Sistemul” suține că problema ține doar de o inabilitate de comunicare a Inspecției, și praf în ochi, propune un Ghid privind relația dintre sistemul judiciar din România și mass media.Adică mai puțină transparență .Cine credeți că va câștiga?Dupa votul din plen, Secția judecători avea sarcina să o ghilotineze,tot la propunerea Inspecției Judiciare, pe Gabriela Bârsan, președinta Asociației Magistraților din România.Ceruse demisia Liviei Stanciu pentru scandalul Rarinca.Miercuri, comisia de disciplina a Sectiei judecatori amânase iar decizia de sancționare a celor doi judecatori de la Curtea de Apel care o găsiseră pe doamna Rarinca NEVINOVATĂ. Recuzarea lui Vasilică Danileț care se pronunțase public a fost respinsă de Secție iar o cerere de abținere depuse de Norel Popescu, admisă
Lupta cu SISTEMUL BINOMULUI continuă dar magistrații se retrag acum și ei să manânce șoricul. După datină.