x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator S-a prelungit schema de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor

S-a prelungit schema de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor

de Redacția Jurnalul    |    24 Noi 2022   •   22:35
S-a prelungit schema de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor

Schema de ajutor de stat privind sprijinul pentru creşterea animalelor se poate prelungi cu încă 6 luni, respectiv până la data de 30 iunie 2023, cu valorile cuantumurilor reglementate în prezent aferente perioadei menţionate anterior, potrivit unui proiect de HG, postat joi în transparenţă decizională pe site-ul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Sprijinul pentru creşterea animalelor se acordă în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 702/2014 al Comisiei şi ale HG 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, iar această prelungire a termenului este necesară deoarece legislaţia Uniunii Europene în acest domeniu pentru perioada 2023 - 2027 este în curs de elaborare.

"Prin acest proiect de HG se oferă posibilitatea de a completa cererea iniţială doar pentru jumătate de an în vederea continuării activităţii de ameliorare până la adoptarea noii legislaţii UE. Legislaţia Uniunii Europene în acest domeniu pentru perioada 2023 - 2027 este în curs de elaborare, iar după adoptarea acesteia se va iniţia legislaţia naţională şi se va notifica la Comisia Europeană noua schemă de ajutor de stat", se arată într-un comunicat al MADR 

HG 1179/2014 reglementează schema de ajutor de stat, având ca obiectiv acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrului genealogic, precum şi costurile aferente testelor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului.

Cererile iniţiale de solicitare a ajutoarelor de stat se depun în perioada 1-15 decembrie a anului precedent celui pentru care se solicită ajutorul de stat.

×
Subiecte în articol: schema ajutor crestere animale