Gheorghe Pătraşcu (în prim- plan), arhitectul-şef al Capitalei, şi Gabriel Iosif, şeful lacurilor şi parcurilor, doi oameni importanţi în noua echipă administrativă, au fost prezentaţi ieri de primarul Sorin Oprescu.
Gheorghe Pătraşcu (în prim- plan), arhitectul-şef al Capitalei, şi Gabriel Iosif, şeful lacurilor şi parcurilor, doi oameni importanţi în noua echipă administrativă, au fost prezentaţi ieri de primarul Sorin Oprescu. Multe promisiuni, multe proiecte, o situaţie pe care o întîlnim de fiecare dată cînd se schimbă conducerea Primăriei Capitalei. Cu alte cuvinte, descoperim apa caldă pentru a nu ştiu cîta oară. Dar, aşa cum e normal, le acordăm şi lor acea perioadă de răgaz pentru a demonstra de ce sînt în stare. Ştim deja că Bucureştiul s-a dezvoltat haotic, fără reguli generale de urbanism, că s-au tăiat mulţi copaci, doar Jurnalul Naţional a dus campanii peste campanii pe această temă, că nu mai sînt spaţii verzi, că s-au moştenit o grămadă de probleme. Acum, avem nevoie de proiecte noi, de idei bune şi de oameni capabili.
“Bucureştiul a trăit 18 ani o dezvoltare dificilă, haotică şi controversată. Unii spun că dezvoltarea era inerentă, dar ne aflăm acum la finalul epocii bunului plac. Întîlnim anomalii arhitectonice care încalcă bunul-simţ. Nu mă îndoiesc de profesionalismul domnului Pătraşcu şi de calităţile sale de a aduce o viziune a dezvoltării urbanistice europene”, a declarat Oprescu. Pentru moment, toate PUZ-urile au fost blocate, acestea urmînd a fi analizate. În ceea ce-l priveşte pe Gabriel Iosif, cel care vine pe scaunul lui Virgil Cîrstea, unul dintre cei mai controversaţi directori ai Capitalei, sperăm să înţeleagă cît mai repede despre ce e vorba în ograda sa. “Promitem că vom studia toate proiectele în beneficiul verdelui în Bucureşti, pentru a primi finanţarea de care avem nevoie. În ultimii 20 de ani s-a pierdut mult din spaţiul verde al oraşului. Există 1.700 de hectare din parcuri şi din spaţii de agrement, restul, vorbim de spaţii verzi definitive sau aliniamente stradale”, a spus Iosif.
Citește pe Antena3.ro