x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cu cât s-au scumpit produsele de pe masa de Paşte

Cu cât s-au scumpit produsele de pe masa de Paşte

de Redacția Jurnalul    |    11 Apr 2023   •   00:00
Cu cât s-au scumpit produsele de pe masa de Paşte

Au mai rămas câteva zile până la Paște și ne facem deja cumpărăturile. Foarte multe dintre produse s-au scumpit însă spectaculos.

În piețele din capitală, un kilogram de carne de miel a ajuns să coste între 40 și 45 de lei, ceea ce înseamnă mai mult cu 17% comparativ cu anul trecut.

Ouăle s-au scumpit însă cel mai mult, cu 35%. Un ou a ajuns să coste astfel 1,20 lei, față de 0,80 lei, cât era anul trecut.

Lactatele s-au scumpit și ele cu aproximativ 30%. Un litru de lapte costă acum 9 lei, iar un kilogram de telemea de oaie trece de 40 de lei.

Ca să completăm lista de cumpărături, ne uităm și la prețul cozonacului. Un kilogram ajunge la 70 de lei, o creștere cu aproape 30% față de anul trecut.

Și legumele s-au scumpit. Conform ultimelor date de la Institutul Național de Statistică, într-un an, legumele s-au scumpit cu peste 23%, iar fructele cu aproximativ 16 procente.

Un kilogram de roșii ajunge să coste acum 15 lei, unul de castraveți 20 de lei, iar o legătură de ceapă verde e aproximativ 2 lei.

Dacă facem un calcul, ajungem la peste 250 de lei pentru un coș cu produse esențiale de Paște, adică putem plăti cam 200 de lei, dar putem ajunge și la 300 de lei cu alimentele de mai sus.

Pentru un român cu un salariu minim net de 1.900 lei, acest lucru înseamnă peste 12% din venitul lui total.

×
Subiecte în articol: scumpiri paște ouă