x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Scurgere de informatii militare - Un jurnalist, retinut

Scurgere de informatii militare - Un jurnalist, retinut

de Violeta Fotache    |    17 Feb 2006   •   00:00

Corespondentul de Vrancea al ziarului Romania Libera, Marian Garleanu, a fost retinut ieri pentru 24 de ore de organele de ancheta in dosarul scurgerii de informatii de la MApN.
El va fi prezentat astazi instantei pentru emiterea unui mandat de arestare preventiva. Marian Garleanu a fost adus aseara la Bucuresti, in arestul IGPR. Directorul cotidianului Romania Libera, Petre Mihai Bacanu, a declarat ieri-seara, pentru Rompres, ca asteapta o concluzie in acest caz si si-a exprimat surprinderea fata de retinerea ziaristului, care, in opinia sa, nu are alta vina decat ca a stiut despre aceste documente, dar nu le-a publicat. Bacanu a apreciat ca este vorba despre un abuz si despre un atentat la libertatea presei si a mentionat ca situatia este monitorizata cu atentie de un avocat.

SI OHANESIAN. El a precizat ca un alt redactor, Ovidiu Ohanesian, i-a aratat aceste documente, pe care insa cotidianul nu le-a publicat. Informatii privind trupele din Irak si Afganistan au ajuns in urma cu mai bine de o saptamana in posesia ziarelor Romania Libera si Ziua. Nici una dintre cele doua publicatii nu a publicat informatiile, ci a anuntat autoritatile.

La data de 9 februarie, plutonierul in rezerva Ionel Popa a fost arestat pentru zece zile in acest caz.

×
Subiecte în articol: observator