Organizatia Institutiilor de Presa din Europa de Sud-Est (SEEMO), o grupare de editori, directori ai mai multor trusturi de presa si jurnalisti, afiliata la Institutul International de Presa, si-a exprimat nemultumirea fata de arestarea reporterului roman George Buhnici de catre autoritatile bulgare.
SEEMO a adresat o scrisoare deschisa premierului de la Sofia, Simeon Saxe-Coburg Gotha, si ministrului bulgar de Interne, Georgi Petkanov, in care condamna arestarea jurnalistului roman si indeamna autoritatile sa il repatrieze in cel mai scurt timp posibil. Protestul mai arata ca un mediu de lucru sigur pentru jurnalisti este un principiu fundamental in orice societate democratica. Scrisoarea semnata de secretarul general al SEEMO, Oliver Vujovic, exprima totodata increderea organizatiei ca oficialii bulgari vor lua toate demersurile necesare pentru eliberarea imediata a ziaristului. ARESTAREA. Reporterul Pro TV George Buhnici a fost arestat in urma cu o saptamana, dupa ce a filmat comerciantii din magazinele duty-free de la vama Giurgiu - Ruse, dispusi sa vanda tigari in cantitate mai mare decat o permite legea. Dupa filmare, echipa formata din soferul Ovidiu Pavel si reporterul George Buhnici a intrat pe teritoriul tarii vecine doar pentru a putea intoarce masina si a reveni in Romania, dar a fost oprita de autoritatile vamale pe sensul de iesire din Bulgaria. Dupa opt ore de interogatorii, Buhnici a fost dus in arestul politiei din Ruse. AUDIEREA. Jurnalistul roman a fost eliberat dupa trei zile de asteptare, contra unei cautiuni de 2.500 de euro. Cu toate acestea, el nu are voie sa paraseasca Bulgaria pana la judecarea dosarului. Ieri au vut loc primele audieri in acest caz, la Tribunalul din Ruse. (Lucian Florea)Citește pe Antena3.ro