În urma acestei decizii ar urma să se clarifice în primul rând problema înscrierii ipotecii ca bun de viitor în Cartea Funciară. Conform eurometropola.ro, în prezent, aceste înscrisuri se fac fie doar pe teren, fie pe teren şi construcţia provizorie.
Noile reglementări vor aduce o distincţie netă între creditul ipotecar rezidenţial şi creditul ipotecar comercial, prin care se finanţează imobile cu altă destinaţie decât cea rezidenţială. Pachetul de legi va reglementa şi apariţia instituţiilor de credit specializate, băncile ipotecare. Acestea vor acţiona atât pe piaţa primară, prin împrumuturi, dar şi pe piaţa secundară - emiţând obligaţiuni ipotecare. Respectivele instituţii nu vor putea să atragă depozite bancare! De asemenea, pe piaţă vor fi introduse obligaţiuni garantate cu credite ipotecare sau titluri la fonduri mutuale în care intră aceste tipuri de credite. Creditele ipotecare se vor transforma în titluri trazacţionabile pe piaţa de capital. Şi refinanţarea activelor bancare va fi reglementată prin Legea securizizării creanţelor. În cazul obligaţiunilor ipotecare pachetele de credite vândute de bănci vor fi trecute în afara bilanţului.
Citește pe Antena3.ro