x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sediul Arhivelor Naţionale va fi renovat şi consolidat în cadrul unui proiect de cinci milioane de euro

Sediul Arhivelor Naţionale va fi renovat şi consolidat în cadrul unui proiect de cinci milioane de euro

31 Oct 2018   •   13:52
Sediul Arhivelor Naţionale va fi renovat şi consolidat în cadrul unui proiect de cinci milioane de euro

Sediul central al Arhivelor Naţionale, care este monument istoric, va beneficia de lucrări de intervenţie arhitecturale şi de consolidare, în cadrul unui proiect în valoare de cinci milioane de euro, ce se va derula timp de cinci ani. 

De Ziua Arhivelor Naţionale, directorul instituţiei, Cristian Aniţa, a amintit că documentele aflate aici arată identitatea poporului român, iar proiectul de restaurare a sediului central va fi benefic din mai multe puncte de vedere. 

"Arhivele dispun, chiar aici, în acest sediu, de un imens tezaur documentar. Din cei cam 350 de km pe care îi deţin arhivele, la nivel naţional, cam 15 km sunt păstraţi în această clădire - documente începând de la perioada medievală până la documente din perioada contemporană, ceea ce înseamnă că această clădire are un potenţial major de interes pentru vizitatori, fiind clădire de patrimoniu şi având şi aceste documente", a declarat Aniţa, cu prilejul aniversării a 187 de ani de existenţă a Arhivelor Naţionale. 

El a anunţat că, prin implementarea proiectului, va fi înfiinţat Muzeul Arhivelor Statului, unde vor exista spaţii expoziţionale permanente şi temporare. 

"Este important să se facă aici nişte lucruri care să facă o Capitală mai bună şi din punctul acesta de vedere, prin această clădire. Faptul că aici vrem să facem un Muzeu al Arhivelor Statului, spaţii expoziţionale, separarea unor circuite funcţionale între salariaţi şi cercetători sau cei care apelează la instituţia noastră şi, nu în ultimul rând, prin această restaurare se vor face economii financiare, pentru că se vor reduce cheltuielile cu utilităţile, ceea ce este important pe lângă celelalte care, într-adevăr, sunt foarte frumoase şi importante pentru noi", a spus Aniţa. 

Proiectul constă în reabilitarea structurală şi arhitecturală a clădirii, iar valoarea totală a investiţiei este de cinci milioane de euro, dintre care patru milioane euro (80%) reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă, iar un milion euro (20%) cofinanţarea din bugetul de stat. Termenul de finalizare a investiţiei este aprilie 2022. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Arhivele Nationale