Directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, a fost arestat în baza unor presupuneri. În motivarea deciziei se arată că este suficient să existe indicii pentru o presupusă faptă, şi nu dovezi clare. La 31 mai, directorul general al Antena TV Group,
Sorin Alexandrescu, acuzat că l-a şantajat pe administratorul RCS & RDS Ioan Bendei, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, potrivit unei decizii luate de Judecătoria Sectorului 1, la propunerea procurorilor anticorupţie. Decizia nu este definitivă,
ea fiind atacată cu recurs la Tribunalul Bucureşti. Judecătorii îşi expun pe 21 de pagini argumentele pentru care au admis propunerea arestării preventive a lui Sorin Alexandrescu, potrivit antena3.ro. Aceştia spun că, potrivit jurisprudenţei CEDO, pentru luarea acestei măsuri sunt necesare doar indicii şi nu probe indubitabile din care să rezulte vinovăţia. În acest caz, procurorii s-au bazat pe convorbiri telefonice şi simple discuţii ambientale între directorul Antena 1 şi Ioan Bendei.
Măsură excepţională
Judecătorii admit că măsura arestării preventive este una excepţională, iar dispunerea ei se face doar în cazuri temeinic justificate, iar odată lăsat în libertate inculpatul, există riscul tulburării ordinii publice. Cum Sorin Alexandrescu ar fi fost arestat preventiv pe baza unor indicii şi nu fapte concrete, nu se ştie exact care ar fi pericolul cercetării sale în libertate. Judecătorii spun că se presupune rezonabil că Alexandrescu ar fi săvârşit fapta de care îl acuză procurorii. Presupunerea este bazată pe discuţiile telefonice şi ambientale între cei doi, discuţii pe care Bendei le-ar fi putut orienta în direcţia convenabilă lui din moment ce făcuse un denunţ şi ştia că erau interceptaţi.
“Regim poliţienesc”
Preşedintele Grupului de Investigaţii Politice (GIP), Mugur Ciuvică, a comentat pentru Antena3 motivarea instanţei în cazul lui Sorin Alexandrescu, spunând că arestarea unei persoane fără probe este posibilă numai “într-un regim poliţienesc”. “Într-un regim poliţienesc se poate. Şi trebuie să ne obişnuim cu sistemul ăsta. Încercăm să luptăm împotriva lui, dar lucrurile există”, a declarat preşedintele GIP. “Eu lupt vorbind despre lucrurile astea şi publicând lucrurile astea”, a continuat Mugur Ciuvică, potrivit sursei citate.
La indigo?
Motivarea arestării preventive a directorului Antena 1 Sorin Alexandrescu pare trasă la indigo după cea a lui Dan Diaconescu. Arestările au fost dispuse de instanţa condusă de judecătoarea Elena Zamfir care a motivat practic cu aceleaşi cuvinte, comentează antena3.ro.
Dosarul Sorin Alexandrescu
Instanţa constată că, în speţă, existenţa pericolului public rezultă din însuşi pericolul social al infracţiunii de şantaj în formă agravată pentru care este cercetat inculpatul Alexandrescu Sorin George, avându-se în vedere reacţia publică la comiterea unei astfel de infracţiuni şi posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca fiind autori. (SURSA: MOTIVARE JUDECĂTORIEI)
Dosarul Dan Diaconescu
Instanţa constată că, în speţă, existenţa pericolului public rezultă din însuşi pericolul social al infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi inculpaţii, avându-se în vedere reacţia publică la comiterea unei astfel de infracţiuni şi posibilitatea comiterii unor fapte
asemănătoare în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca fiind autori. (SURSA: MOTIVARE JUDECĂTORIEI)