Şeful Secţiei de obstetrică-ginecologie a Spitalului CF 2 a fost demis, după ce starea mai multor paciente, printre care şi prim-solista Teatrului Naţional de Operetă, Amelia Antoniu, s-a agravat în urma intervenţiilor efectuate la această unitate, suspiciunile vizând infecţii nosocomiale.
Surse din conducerea Ministerului Transporturilor au declarat că această decizie a fost luată azi dimineaţă.Decizia de demitere a şefului secţiei de obstetrică-ginecologie, Cristian Gherasie, a fost luată după ce vineri, directorul Spitalului, Constantin Tănase, a fost, la rândul lui, demis de ministrul Radu Berceanu.
Ministerul Sănătăţii (MS) efectuează o anchetă la Spitalul CF2, iar secţiile de ginecologie, neonatologie şi blocul operator au fost închise încă de vineri.
Citește pe Antena3.ro